Postat la: 21.12.2020 - 09:12

Potrivit ultimelor informații, beizadeaua Victor Micula a fost trimis în judecată în dosarul în care procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor îl acuză că a accesat ilegal baze de date ale Ministerului de Interne.

Victoraș Micula a fost trimis în judecată alături de ceilalți „colegi" polițiști. Mai mult, potrivit informațiilor oferite de ebihoreanul.ro, Victoraș Micula a participat la o percheziție purtând cagulă și geacă de polițist. În dosarul în care este cercetat beizadeaua mai sunt trimiși în fața instanței alți patru subofiţeri de la Poliţia municipiului Oradea. Victor Micula este acuzat de instigare la acces ilegal la un sistem informatic, instigare la divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice, două fapte de acces ilegal la un sistem informatic şi uzurpare de calităţi oficiale, mai notează sursa.

Cine sunt cei 4 polițiști trimiși în judecată alături de Victoraș Micula: Ovidiu Iovian Vaida - acuzat de complicitate la uzurpare de calităţi oficiale; Claudiu Rengle - în prezent pensionar, acuzat de abuz în serviciu; Camelia Erdei - căreia i se impută acces ilegal la un sistem informatic, divulgarea informaţiilor secrete de serviciu, dar şi complicitate la două fapte de acces ilegal la un sistem informatic; Alin Claudiu Zanca - acuzat de complicitate la instigare la acces ilegal la un sistem informatic, complicitate la instigare la divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice şi abuz în serviciu.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu