Postat la: 28.12.2020 - 11:37

Câmpia Turzii, chiar înainte de Crăciun. Un bărbat de 60 de ani a fost înjunghiat de un vecin din bloc cu un cuțit, pe motiv că sforăie prea tare! Bărbatul a fost atacat în scara blocului, iar cuțitul i-a perforat buza de sus.

Acesta și-a scos certificat medico-legal împotriva agresorului, care a fost ținut de soție, altfel situația putea deveni cu adevărat tragică. Victima are nevoie de 8-9 zile de vindecare și a luat deja legătura cu un avocat.

„Eu sunt de profesie subinginer electrotehnist și locuiesc într-un bloc din municipiul Câmpia Turzii. Nu am fost căsătorit niciodată și am ca hobby-uri lectura și sportul, în special ciclismul. Însă, marea mea problemă este că sforăi destul de tare și-i deranjez pe vecinii, care, cum mă pun și eu puțin la somn, indiferent de perioada zilei, și încep să bată în țevi și-n calorifere... M-am operat de patru ori până acum: la Sibiu, o dată și de trei ori la clinici particulare și de stat din Cluj-Napoca, apelând la toți doctorii posibili, numai să scap de această cumplită meteahnă. De altfel, printr-o aplicație, am ajuns să îmi și măsor debitul sonor: nu depășește 25 de decibeli, ceea ce nu e exagerat, cred eu - dar pentru că izolația fonică a blocului meu e destul de precară, cum ațipesc puțin, că vecinii și încep să-mi bată, ca nebunii, în țevi și calorifere!", a declarat bărbatul înjunghiat pentru că sforăia.

Vecinii îi bat mereu „în țeavă". Mai mult, omul agresat susține că Poliția i-a ținut partea, inițial, agresorului. „Acesta (agresorul - n.r.) susținea, sus și tare, că m-a înjunghiat pentru că eu am fost cel care i-a atacat soția și i-am strâns-o de gât. Vă dați seama că-i un lucru nereal, femeia n-are urme de agresiune, nimic, și de aceea plângerea din partea mea o s-o facă avocatul: însă direct la Parchet și nu la Poliție." Omul care sforăie prea tare spune că, de fapt, de vină ar fi izolația fonică precară a blocului în care locuiește.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu