Postat la: 23.11.2020 - 07:12

Arheologii au descoperit ramasitele bine conservate a doi barbati care au murit arsi de eruptia vulcanica ce a distrus orasul antic Pompei in anul 79 d. Hr, a anuntat sambata ministrul Culturii din Italia, potrivit Reuters.

Unul dintre acestia era probabil un barbat cu o pozitie sociala inalta, cu varsta cuprinsa intre 30 si 40 de ani, care mai pastra inca urmele unei pelerine din lana prinse sub barbie.

Cel de-al doilea, cu varsta cuprinsa intre 18 si 23 de ani, purta o tunica si a avea cateva vertebre rupte, indiciu ca ar fi fost un sclav care facea munca grea.

Ramasitele au fost descoperite in Civita Giuliana, la 700 de metri nord-vest de centrul anticului Pompei, intr-o incapere subterana din vecinatatea unei vile unde se fac sapaturi.

Dantura si oasele s-au conservat, iar cavitatile unde se aflau tesuturile moi au fost umplute cu ipsos, lasat sa se intareasca si iar apoi excavat pentru a pune in evidenta conturul trupurilor.

"Aceste doua victime erau probabil in cautarea unui adapost cand au fost spulberate de curentul piroclastic aproximativ la ora 9 dimineata", a spus Massimo Osanna, directorul sitului arheologic. "Au murit prin soc termic, dupa cum demonstreaza picioarele si mainile inclestate".

Ministrul Culturii, Dario Franceschini, a precizat intr-un comunicat ca aceasta descoperire subliniaza statutul orasului Pompei "drept un loc incredibil pentru cercetare si studiu".

Pompei, situat la 23 de kilometri sud-est de Napoli, avea circa 13.000 de locuitori atunci cand a fost ingropat sub cenusa vulcanica, pietre ponce si tarana, ramanand incremenit in timp.

Ruinele orasului au fost descoperite abia in secolul al XVI-lea, iar sapaturile arheologice organizate au inceput in jurul anului 1750. Cu toate acestea, in vremuri mai recente, atentia s-a concentrat pe conservarea ruinelor expuse care au inceput sa se dezintegreze.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu