Postat la: 10.01.2021 - 18:50

„A crede că vaccinul e o încălcare a unei dogme ține de învelirea anatomiei în ideologie și e extrem de periculos", a declarat preotul Constantin Necula. Preotul Necula este de părere că profesioniștii ar trebui să explice care sunt motivele pentru care ar trebui să ne vaccinăm.

Trebuie explicat oamenilor foarte atent și fără nicio presiune din cale afară, noi suntem sub presiuena timpului, asta ne costă acum. Raportăm numărul de vaccinați și asta ne costă, în timp, dar cred că e un moment să respirăm un pic, să luăm aer în piept și să vedem cum îi facem pe oameni să înțeleagă că nu sunt cobai, că nu se supune asupra lor o presiune de genul acesta", a spus Necula, potrivit Digi24.

„E momentul să-i lăsăm pe profesioniști să vorbească, dar să-i învățăm cum să vorbească, pentru a fi înțeleși", a adăugat el. „A crede că vaccinul e o încălcare a unei dogme ține de învelirea anatomiei în ideologie și e extrem de periculos, și dacă privești dintr-o parte și din alta. Credincios însemană om cu încredere în Dumnezeu și care-l lasă și pe Dumnezeu să aibă încredere în el. Adică un om lucid care conștientizează o dată în plus că este în mâna lui Dumnezeu, iar în mâna lui Dumnezeu, din când în când, stau și astfel de vaccinuri", a spus preotul.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu