Postat la: 26.12.2020 - 09:38

Poliția a demarat o investigație în acest cazul preotului din comuna prahoveană Filipeştii de Târg care este acuzat că ar fi agresat fizic un copil de 6 ani, după ce acesta a aruncat cu o petardă pe stradă. Părinţii susţin că omul bisericii le-a urecheat copilul, iar apoi l-a căutat prin buzunare.

Întâmplarea s-a petrecut în ajun de Crăciun. "Ca urmare a apariţiei unor informaţii în spaţiul public, vă comunicăm faptul că la nivelul Secţiei de Poliţie Floreşti, la acest moment, nu există nicio sesizare privind speţa menţionată", se arată într-un comunicat remis de Biroul de Presă al Poliţiei Prahova. În acest caz, poliţiştii s-au autosesizat şi efectuează verificări pentru clarificarea situaţiei şi luarea măsurilor legale care se impun.

Tatăl copilului agresat a povestit, pe pagina sa de Facebook, că băiatul a venit acasă cu ochii în lacrimi şi cu semne vizibile ale agresiunii în zona urechii. "În urmă cu câteva ore, fiul meu a fost agresat fizic de preotul B. Gabriel, pe motiv că a aruncat o petardă pe domeniul public. Mai mult de atât, preotul mi-a căutat copilul în buzunare deposedându-l (tâlhărindu-l) de încă două petarde pe care le avea în buzunar. Este inacceptabil ca o persoană, mai ales un preot, să agreseze un copil, doar pentru că acesta a aruncat o petardă!", este postarea făcută de părintele baiatului pe Facebook.

 

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu