Postat la: 24.12.2020 - 11:43

Președinții României, Cehiei, Estoniei, Letoniei, Lituaniei, Poloniei și Slovaciei au semnat o declarație comună de susținere a Maiei Sandu, aleasă președinte al Republicii Moldova, exprimându-și „sprijinul deplin" față de „eforturile sale de a consolida implementarea reformelor, pe baza valorilor democratice, libertăților fundamentale și a statului de drept".

Maia Sandu depune joi jurământul de învestitură în funcția de președinte al Republicii Moldova. „Maia Sandu a primit un mandat ferm de la cetățenii Republicii Moldova, care așteaptă schimbări, o agendă de reforme mai ambițioasă, democrație și legături mai strânse cu Uniunea Europeană", se arată în declarația comună a celor șapte șefi de stat. Ei își arată sprijinul pentru ca lidera de la Chișinău să realizeze reformele dorite și să dezvolte democrația din Republica Moldova. Drumul european al Republicii Moldova este un alt demers promis de Maia Sandu. „Reiterăm sprijinul nostru ferm pentru independența, suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova, precum și pentru calea europeană aleasă de cetățenii Republicii Moldova", conchid liderii celor șapte state.

„În acest sens, ne exprimăm sprijinul nostru deplin pentru Maia Sandu și eforturile sale de a consolida implementarea reformelor, pe baza valorilor democratice, libertăților fundamentale și a statului de drept. O susținem pe doamna Președinte Maia Sandu în demersurile sale de a dezvolta în Republica Moldova un sistem democratic funcțional, care să reflecte voința cetățenilor Republicii Moldova. De asemenea, suntem dispuși să împărtășim din experiența noastră privind reformele și procesul de integrare europeană, demers care ar putea contribui la prosperitatea și bunăstarea Republicii Moldova, pe calea sa către Uniunea Europeană", se menționează în declarația comună.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu