Postat la: 14.01.2021 - 12:28

Curtea Supremă din Coreea de Sud a confirmat definitiv joi condamnarea fostei preşedinte Park Geun-hye la 20 de ani de închisoare în răsunătorul scandal de corupţie care a dus la destituirea sa în 2017, relatează AFP şi CNN.

Decizia pune capăt unui lung proces judiciar care a urmat plecării din funcţie a şefei statului, după luni de ample manifestaţii în stradă. Prima femeie aleasă preşedinte al Coreii de Sud, Park Geun-hye a fost condamnată în 2018 la 30 de ani de închisoare pentru corupţie şi abuz de putere. O serie de recursuri şi de noi procese ulterioare i-au redus pedeapsa la 20 de ani de detenţie. Joi, dosarul a ajuns pentru a doua oară la Curtea Supremă, care a confirmat sentinţa de 20 de ani de închisoare.

Înalta instanţă a aprobat de asemenea amenzile şi despăgubirile pe care fosta preşedintă trebuie să le plătească şi care se ridică la un total de 21,5 miliarde de woni (16 milioane de euro). În vârstă de 68 de ani, Park Geun-hye a fost găsită vinovată că a primit sau cerut zeci de milioane de dolari de la companii sud-coreene, între care Samsung Electronics, că a împărtăşit documente clasate ca secrete, că a făcut o „listă neagră" cu artişti critici faţă de politica sa sau că a demis oficiali care se opuneau abuzurilor sale de putere.

Scandalul a scos la lumină legăturile problematice între aceste companii de familie şi puterea politică, prin intermediul fostei preşedinte şi a consilierei sale din umbră Choi Soon-sil, care au acceptat mită în schimbul unor favoruri politice. Investigațiile din 2016 privind relația lui Park cu Choi, fiica răposatului lider al cultului Bisericii Vieții Eterne, au descoperit la sfârșitul lui 2016 că Soon-sil a avut acces la documente și informații secrete deși nu avea nicio funcție guvernamentală oficială.

La 25 octombrie 2016 Park a admis public legăturile sale apropiate cu Choi și, 3 zile mai târziu, a demis mai mulți oficiali ai cabinetului său. Popularitatea sa a scăzut la 4% în urma demiterilor, cea mai scăzută din istoria Coreei de Sud. Park a demis apoi mai mulți membri ai guvernului și premierul. Concedierea primului ministru a fost extrem de controversată, în special datorită acuzațiilor că a fost făcută printr-un mesaj text. Parchetul Curții Supreme al Coreei de Sud a anunțat demararea unei investigații privind posibile activități infracționale ale lui Choi și a trei dintre consilierii acesteia, chemând-o pe aceasta la audieri.

A fost primul caz din istoria Coreei de Sud când un președinte în exercițiu a fost audiat de procurori. Choi s-a oferit să demisioneze din funcție la sfârșitul lunii noiembrie în urma unor proteste de stradă masive și a invitat parlamentul să aranjeze transferul puterii însă partidele de opoziție au respins oferta, susținând că președinta încearcă prin aceasta să evite o punere sub acuzare. Legislativul sud-coreean a demarat procesul de punere sub acuzare a lui Choi, aprobat prin vot la 9 decembrie 2016, premierul Hwang Kyo-ahn asumându-și funcția de președinte interimar.

Curtea Constituțională a confirmat cu unanimitate de voturi înlăturarea acesteia de la putere la 10 martie 2017. În urma destituirii sale a ajuns la putere în 2017 avocatul de centru-stânga Moon Jae-in, profitând de pierderea de credibilitate de către conservatori. Coreea de Sud este cunoscută pentru severitatea justiţiei împotriva foştilor şefi de stat. Astfel, cei patru foşti preşedinţi sud-coreeni încă în viaţă au fost condamnaţi cu toţii după finalizarea mandatului. Fostul şef de stat Roh Moo-hyun s-a sinucis în 2009 după ce a fost interogat pentru suspiciuni de corupţie la adresa familiei sale.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu