Postat la: 13.01.2021 - 20:34

Pe fondul crizei sanitare generate de pandemia de COVID-19, economiile țărilor lumii se confruntă o criză economică, ce a generat șocuri in baza unor factori exogeni sistemului. Sunt evoluții ciclice, care au ca numitor comun nevoia de politici capabile să susțină economia și să antreneze corecțiile necesare, pe măsura dezechilibrelor.

Însă soluțiile trebuie identificate cu acuratețe și adaptate la cauzele reale ale crizelor, altfel tratamentul economic va da greș. Analiza de față reflectă preocuparea de a contura un tablou comparativ cât mai cuprinzător, pentru toate țările Uniunii Europene, și de a evidenția totodată direcțiile și perspectivele de consolidare economică a României în actualul context al crizei-corona.

"În acest sens, am utilizat seriile de date statistice pentru țările UE, cu privire la creșterea economică, soldul contului curent, deficitul bugetar, datoria publică, precum și ajustarea bugetară ca efort de consolidare a finanțelor publice. Perioada de timp luată în considerare este 2007 - 2021, deci de la începutul prezenței României în UE. Metoda grafică utilizată constă în gruparea țărilor UE în raport de performanțele înregistrate și evidențierea ierarhiei statelor membre pe fiecare indicator în parte și pentru fiecare din anii studiați. Astfel, evoluțiile pot fi urmărite în dinamică, prin saltul sau regresul statelor membre în clasamentele anuale de la nivelul Uniunii.", scrie expertul Cosmin Marinescu.

Datele statistice sunt extrase din bazele EUROSTAT și AMECO. În cazul României, cifrele aferente anilor 2020 și 2021 reflectă estimări naționale, realizate de CNSP. În materie de creștere economică, performanțele țărilor UE sunt reprezentate prin clasamente anuale și prin gruparea acestora pe categorii de performanță. Astfel, harta creșterii economice din Uniune în perioada 2007-2021 evidențiază clar anii în care crizele economice au culminat, anume 2009 și 2020. În acești ani, scăderea economică a fost practic generalizată, cu o singură excepție europeană - Polonia.

ANALIZA INTEGRALA AICI.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu