Cum rămâi fără permis de conducere conform noului Cod Rutier. 10 fapte care duc la suspendarea dreptului de a șofa

Postat la: 05.02.2022 - 12:48

Polițistul Daniel Zotea, de la Poliția Rutieră din Zărnești, Brașov, care a ajuns cunoscut în mediul online datorită modului în care explică regulamentul rutier, a sintetizat noile modificări ale Codului Rutier care pot duce la suspendarea permisului auto.

La 27 februarie, intră în vigoare noile modificări ale legilației rutiere care pedepsesc drastic comportamenul agresiv la volan. Printre fapte se numără drifturile sau chiar folosirea repetată a flashurilor.

Iată care sunt faptele care te pot lăsa fără permis:

  • Întoarcerea vehiculului prin folosirea frânei de ajutor
  • Realizarea intenționată a unui derapaj controlat
  • Pornirea de pe loc prin patinarea excesivă, în gol, a roților motoare
  • Accelerarea repetată a motorului de natură a stânjeni persoanele aflate în zona drumului
  • Reducerea bruscă a vitezei de deplasare fără un motiv întemeiat
  • Folosirea repetată a semnalelor sonore / a semnalelor luminoase de natură a obliga nejustificat conducătorul de vehicul să elibereze banda de circulație
  • Conducerea mopedului sau a moticicletei pe o singură roată
  • Mersul cu spatele în scopul intimidării celorlalți participanți la trafic care circulă în spate
  • Circulația cu vehiculul la distanță foarte redusă față de un alt vehicul înaintea sau în spatele acestuia, cât și în lateral, fără motiv întemeiat

Toate aceste fapte se sancționează cu amendă între 580 și 725 de lei și cu suspendarea Permisului de Conducere pentru 30 de zile. "Dacă, în urma spectacolului oferit s-a produs un accident, amenda se încadrează între 870 de lei și 1.160 de lei, iar perioada de pauză de la condus ajunge la 60 de zile", scriu reprezentanții Poliției Române într-o postare pe Facebook.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu