Postat la: 25.11.2020 - 14:21

George Haber, un prosper om de afaceri american de origine romana, supranumit peste Ocean "parintele DVD-ului", critica ideea de lockdown vehiculata de Joe Biden, despre care spune ca ar putea ingropa economia mondiala. Ba chiar o considera "obscena" si "proasta" si da ca exemplu Marea Britanie, care a luat timp de jumatate de an o astfel de masura si, totusi, nu a scapat de coronavirus.

George Haber a plecat la finele anilor '80 in SUA. Aici a construit de la zero companii importante, iar pe unele le-a vandut apoi cu zeci, ba chiar si cu sute de milioane de dolari. Astfel, a incasat 80 de milioane de dolari din vanzarea companiei CompCore Multimedia si circa 200 de milioane numai din vanzarea GigaPixel. In prezent, George Haber este interesat in primul rand de inteligenta artificiala, de robotica si biotech, iar firmele sale au aceste domenii de activitate.

Anul 2020 a adus o serie de schimbari la nivelul Statelor Unite, dar si la nivel global. Criza sanitara cauzata de COVID-19 si alegerile din SUA au influentat de departe cel mai mult lumea. In ce priveste situatia SUA, in urma alegerilor care vor consemna cel mai probabil schimbarea lui Trump, exista o mare doza de impredictibilitate, crede George Haber. "Economia Americii, dar si a intregului mapamond va depinde de pandemie. Atata timp cat vom fi in continuare in lockdown, vom ajunge sa nu mai avem nici hartie igienica si ne vom sterge la fund cu frunze", glumeste Haber.

"Aici e schimbarea intre Trump, care avea atitudinea "hai sa ne intoarcem la lucru cat mai repede si da, cei care sunt susceptibili sau bolnavi unul dintr-o mie o sa moara" - exagerez, nu a spus-o chiar asa, dar sigur se intelege ideea - si Biden, cel care a folosit imaginea asta a lui Trump. El a punctat contrar, a mers pe ideea ca oprim tot si ne intoarcem in lockdown. Ceea ce ar fi un dezastru economic cum nu s-a mai intamplat de sute de ani. Uite, de exemplu, Marea Britanie are o scadere economica asa cum nu a mai avut de 300 de ani. Mi se pare atat de obscena si de proasta aceasta idee. Daca lockdown-ul de acum 6 luni ar fi functionat, acum nu mai exista virusul", spune el.

Dupa plecarea lui Trump, SUA ar putea reveni la pozitii mai reconciliante fata de China. Pe de o parte, ar fi un lucru bun, pentru ca tensiunile dintre cele doua mari puteri ar fi depasite mai usor. Partea mai putin buna ar fi ca Beijingul si-ar asigura suprematia mondiala la nivel economic.

"Sper ca schimbarile in economie pe care le va aduce Biden vor fi minore. Altfel, va fi o reajustare economica din nou, o imputernicire a Chinei care continua sa fabrice tot ce se vinde in lume. Asta inseamna ca in Europa si in America mai putini oameni au de lucru. Aici vad eu lucrurile majore. Inca nu stim adevarata intentie a lui Biden, daca iese el la putere. Si nu stim nici care va fi intentia lui Trump, cat de mult va trage el cu nesiguranta si cat de departe se va mai duce el in a contesta rezultatele alegerilor. E un teritoriu in care nu s-a mai plimbat nimeni in lumea asta pana acum", a adaugat romanul.

Si, pe fondul marilor schimbari cauzate de criza sanitara, medicina si biotehnologia sunt "marile vedete". O spune si George Haber, iar convingerea lui este ca inteligenta artificiala, robotica si biotech-ul reprezinta viitorul. De altfel, mare parte din afacerile sale sunt axate pe aceste domenii.

"Inteligenta artificiala e mult mai sanatoasa decat inteligenta umana. De exemplu, daca ai folosi inteligenta artificala peste tot la alegeri, n-ar mai fi greseli. Ar sti daca ai dreptul sa alegi, daca ai ales corect, ar sti sa adune alegerile tale cu alegerile altora fara greseli, fara manipulari. De fapt, eu am ajuns in extrema in care nu cred ca exista inteligenta umana si inteligenta artificiala. Eu cred ca exista doar inteligenta. Si inteligenta se acumuleaza din a invata trecutul si teoria. Asa invatam si noi, doar prin ce ni s-a intamplat, ce am vazut si ce am auzit. Si ce ne-au dat parintii prin ADN-ul nostru. In inteligenta artificiala vad eu viitorul omenirii", sustine Haber.

In ultimii ani s-au inregistrat o serie de schimbari comportamentale, iar criza sanitara nu a facut decat sa le accentueze pe unele dintre ele. Si asa cum orice criza vine cu o serie de oportunitati, 2020 le are pe ale sale, iar 2021 va fi foarte asemanator.

"Vor fi foarte multe oportunitati legate de aceasta schimbare indusa nu doar de COVID, ci de noul stil de viata. E deja tot mai evidenta tendinta asta, New York si toate orasele mari incep sa se goleasca mai mult sau mai putin. Deja, casele aflate la periferie au ajuns sa coste aproape la fel de mult ca si cele din apropierea centrului. Tot ce e legat de unde locuiesti, cum traiesti si cum consumi se schimba si se va schimba in continuare. Mai putina lume merge acum la magazine daca se poate comanda online. Asta si din cauza virusului, dar si din comoditate. De ce mai trebuie sa stai in San Francisco daca lucrezi de acasa si poti sa-ti iei casa imensa la tara? De trei sau patru ori mai mare iti poti lua in periferie", puncteaza omul de afaceri.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu