Postat la: 25.11.2020 - 14:17

Luna noiembrie a adus o accentuare a problemelor din economia românească, pe fondul dificultăţilor generate de pandemie. Scăderea vânzărilor, accentuarea blocajului financiar şi, în general, contracţia la nivel de business şi consum, au influenţat în mod semnificativ finanţele companiilor, mai ales a celor mici şi mijlocii.

Potrivit rezultatelor cercetării, realizată în perioada 10-15 noiembrie, cei mai mulţi dintre investitori au ajuns la fundul sacului. Întrebaţi despre situaţia disponibilului financiar din prezent, 58% dintre respondenţi au indicat că au fonduri disponibile pentru 1-2 luni. 22% estimează că banii din firmă le ajung pentru 2-4 luni, 8% nu dispun de lichidităţi şi numai 12% au la dispoziţie finanţare pentru un termen mai mare de 4 luni.

Cei mai mulţi dintre respondenţi au declarat că au ajuns în această situaţie ca urmare a scăderii vânzărilor (61%), accentuării blocajului financiar (14%), reducerii creditului furnizor (12%) şi accesului limitat la finanţarea bancară (8%). 5% dintre manageri au indicat alte cauze. Ce măsuri au luat firmele pentru a-şi echilibra bugetele şi a evita insolvenţa şi falimentul? Potrivit barometrului, principala măsură a vizat reducerea costurilor de funcţionare.

Dincolo de amânarea plăţii taxelor la stat, invocată de 21% dintre oamenii de afaceri, cei mai mulţi (41%) au redus costurile logistice (renegocierea chiriilor pentru spaţii de lucru, transport, reducerea facturilor la utilităţi, funcţionarea birourilor etc.), 27% şi-au schimbat politica de preţ, iar 9% au recurs la optimizarea schemelor de personal. 2% au menţionat alte soluţii.

Întrebaţi ce vor face dacă vor ajunge la fundul sacului, un număr semnificativ de investitori (43%) au menţionat concordatul preventiv drept soluţie pentru menţinerea pe linia de plutire a companiei. 23% ar intra în insolvenţă, iar restul au menţionat alte soluţii precum finanţarea din resurse proprii sau falimentul direct al afacerii. Alte măsuri avute în vedere în 2021 vizează continuarea scăderii cheltuielilor de funcţionare (17%), reduceri de personal (11%) şi alte măsuri (8%).

Întrebaţi care sunt principalele provocări pe care le văd în 2021, cei mai mulţi respondenţi s-au arătat îngrijoraţi, cum era de aşteptat, de efectele pandemiei (63%), 21% au indicat provocările de ordin fiscal (taxe,impozite), iar 11% au menţionat fluctuaţia cursului euro. Pe lista provocărilor s-au mai aflat accentuarea blocajului financiar, situaţia de pe scena politică şi problemele din piaţa forţei de muncă.

 

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu