Postat la: 24.12.2020 - 13:48

Economiile mici din Europa Centrală și de Est trec prin criza generată de pandemie cu pierderi mai mici față de cele din zona euro, arată o analiză a unei agenții germane. Zona estică ar urma să aibă o scădere de aproximativ 5% față de 9%, în cazul celor din vest.

În ceea ce privește România, performanțele sunt mai bune, comparativ cu media regiunii, atât în privința scăderii PIB din 2020 cât și la previziunea pentru creșterea aferentă anului viitor. Conform analiștilor germani, PIB-ul cumulat al țărilor din Europa Centrală şi de Est (ECE) se va contracta în 2020 cu 5,3% în vreme ce zona euro se îndreaptă către un minus de 8,9%.

Economia României crește cu 4,2% în 2021

După o scădere estimată de 4,8% în 2020, economia țării noastre ar urma să-și revină cu 4,2% în 2021, consideră analiștii. În fruntea plutonului se va situa Croaţia, cu o creștere a PIB de 5,9% în 2021. Un avans mic dacă ne raportăm la pierderea de peste 9% din acest an. Mult de tras va avea şi Cehia, al cărei PIB este estimat să scadă cu 7% anul acesta şi să crească cu doar 4% în 2021. Nici economia Ungariei nu se va apropia prea mult de nivelul pe care l-a avut înainte de criză: scădere de 6% în 2020 și creştere de 4,6% anul viitor.

Țările în care fericirea e mai de preț decât banii

Din grupul marilor economii estice, Polonia va recupera cel mai mult din ce a pierdut în pandemie, cu o revenire de 3,5% în 2021 după o recesiune de 3,9% anul acesta. O țară pentru care criza nu este grea este Lituania: după o scădere de 1,5%, economia ei va înregistra un plus de 3,5% în 2021. Estimările făcute de agenția germană sunt infirmate de Comisia Europeană, care vede creșteri mult mai ponderate. Ultimele prognoze, publicate în noiembrie, arată pentru România o scădere a PIB de 5,2% anul acesta și un avans de 3,3% în 2021.

Referitor la alte țări din blocul est - european, analiștii CE prevăd pentru economia Poloniei o recesiune de 3,6% în 2020 și o revenire de 3,3% în 2021. PIB-ul maghiar ar urma să scadă cu 6,4% în 2020 și să crească cu 4% în 2021 iar Cehia și-ar reveni cu 3,1% după recesiunea de 6,9% din 2020. Toate economiile din ECE vor înregistra scăderi trimestriale şi o activitate redusă în primul trimestru din 2021. Revenirea aşteptată să înceapă în trimestrul al doilea va fi în linie cu evoluţiile din zona euro.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu