Postat la: 15.12.2020 - 08:37

Medicul Adina Alberts a comentat pe marginea cifrelor raportate de autorități și explică „de ce nu se mai raportează oficial un număr important de testări pentru detecția SARS-CoV-2".

„Rezultate testelor rapide Antigen nu se raportează nicăieri'", a scris Adina Alberts. „Știți de ce nu se mai raportează oficial un număr important de testări pentru detecția Sars-Cov2? Pentru că au apărut TESTELE RAPIDE ANTIGEN, care sunt ieftine și la îndemână. Sunt ușor de folosit, sunt exacte, rezultatele apar în 10 minute. Cei care sunt pozitivi se autoizolează și se tratează acasă la indicația medicilor de familie!

Și pentru că rezultatele testelor rapide Antigen nu se raportează nicăieri, (așa a decis Ministerul Sănătății) apare această nepotrivire flagrantă dintre numărul mare al infectărilor din jurul nostru, și numărul infim de cazuri raportate oficial. Azi s-au raportat doar 3252 de cazuri noi, la puțin peste 8000 de teste! În toată România!

Deși autoritățile au scos din farmacii testele rapide sub pretextul că nu pot fi folosite de persoane neinstruite medical, totuși cetățenii au acces la ele prin intermediul medicilor de familie! Lucru benefic pentru toată lumea și pe care îl salut cu bucurie! Totuși, insist, aceste teste sunt foarte ușor de folosit! Testele rapide antigen și anticorp TREBUIE SĂ EXISTE ȘI ÎN FARMACII!", a scris Adina Alberts pe Facebook.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu