Postat la: 13.01.2021 - 10:28

La trei zile după ce s-a dezlănţuit împotriva conducerii clubului Gaziantep, atitudine care i-a adus rezilierea contractului, tehnicianul de 49 de ani şi-a cerut scuze de la toată lumea şi a admis că a greşit.

Într-o încercare de a profita de rezultatele sale remarcabile, românul a dorit să obţină încă de acum prelungirea contractului scadent în vară. Strategia sa agresivă, cu apariţii media în care a criticat vehement conducerea pentru ezitarea de a-i oferi un nou contract, s-a dovedit a fi greşită. Şi în loc să profite de munca sa de la Gaziantep, luptând pentru primele locuri în Superliga turcă, alături de granzii Beşiktaş, Fenerbahce şi Galatasaray, Şumi îşi face acum bagajele pentru a reveni în ţară.

Şi mai trist e că, abia acum, inclusiv el şi-a dat seama cât de mult a greşit. „Eu, într-un spirit de glumă, am spus că voi cere nişte bani de la nevastă, ca să dau clubului. Declaraţia mea a fost interpretată greşit, ei n-au gustat-o. Îmi cer scuze faţă de oraşul Gaziantep, faţă de başkan, a fost o glumă care a luat amploare. Eu nu voiam să plec, pentru că mă bucuram de nişte rezultate extraordinare aici. Am vrut să rămân în Europa", şi-a început Şumi discursul.

Acesta a admis că, din cauza declaraţiilor sale agresive, şi-a pus în cap nu doar conducerea clubului Gaziantep, ci tot oraşul! „Eu datorez mult clubului Gaziantep, mi-a oferit condiţii bune. Mulţi antrenori şi-ar dori să vină aici, dar eu, la momentul respectiv, m-am simţit jignit. Mi s-a spus că sunt probleme cu banii şi că va trebui să continuăm în anumite condiţii, să fac un discount. N-am fost de acord. M-am simţit trădat. Am devenit imediat contestat de suporterii din Gaziantep, care mă divinizau acum o săptămână. Dar ce am făcut eu aici... nu o să mai aibă aşa ceva în viaţa lor!", a spus tehnicianul român.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu