Postat la: 06.01.2021 - 08:35

Nu-mi amintesc ca sportul românesc să fi avut vreun an mai prost decât acest 2020 pe care tocmai l-am lăsat în urmă! Trec în revistă cele câteva succese de anul trecut, dar nici măcar ele nu ne garantează că la Olimpiada reprogramată de la Tokio am putea șterge la vară rușinea istorică de la Rio, cu un bilanț mai acătării.

Speranțe ar fi câteva: poate cu canotorii care au triumfat la mondialele de la Poznan, poate cu jucătoarele de tenis de masă, deja calificate la JO, ca și boxerul Cosmin Gârleanu, care a câștigat turneul preolimpic de la Londra, poate tot cu spadasina Ana Maria Brânză-Popescu sau cu Laura Coman de la tir și poate iar cu Simona Halep, cea de la Praga și Roma, unde a triumfat, nu cealaltă, de la Roland Garros, eliminată în optimi de Iga Swiatek! Unde e atletismul nostru din trecut și unde e handbalul românesc de odinioară, după ce băieții au rămas doar în amintiri, iar fetele tocmai s-au făcut de râsul lumii, la europenele din Danemarca, clasându-se pe locul...12, cu o singură victorie din șase meciuri?! Dar unde e, mai ales, gimnastica noastră feminină, de care s-a ales praful taman sub Andreea Răducan, fosta președintă a federației? Dacă am ajuns să ne bucurăm de revenirea Larisei Iordache, după europenele din Turcia - de la care au lipsit gimnastele din vreo...șapte țări (în frunte cu Rusia, Franța, Anglia, Germania și Olanda!!!), e vai și-amar de noi! În vară, Larisa face...25 de ani, e departe de ce a fost în anii ei de glorie și ar trebui să se gândească la ce a declarat Nadia Comăneci, retrasă din competiții la 19 ani, în 1980, după victoriile olimpice de la Moscova: "M-am retras când trebuie!"

Și ar mai fi - să nu uităm! - puștii lui Mirel Rădoi, calificați la Jocurile Olimpice încă din vara lui 2019, performanță istorică pentru fotbalul românesc, dar care, ca să fim cinstiți, nu ne lasă vreo speranță și pentru Tokio. Pentru ei însă, rămâne valabilă și onorantă zicerea baronului Coubertin: "Important e să participi!", având în vedere situarea actuală a fotbalului românesc. Sub catastrofala domnie a lui Răzvan Burleanu, am ajuns pe locul 37 mondial și 20 european, ceea ce ilustrează perfect declarația făcută de Gică Hagi la finalul anului trecut: "Suntem chiar în groapă!"

Cam așa stau lucrurile la începutul anului olimpic, în care Ministerul Tineretului și Sportului are din nou în frunte un performer venit direct din arene, ciclistul Eduard Novak, desemnat ministru din partea UDMR. Multiplu medaliat european și mondial, campion la Londra în Jocurile Paralimpice, ministrul Novak a fost și președintele Federației Române de Ciclism, cunoscând din interior și pe propria piele starea precară a sportului autohton din ultimii 30 de ani. De-aceea și salut declarațiile punctuale pe care le-a făcut în conferința de presă de la instalarea sa în funcție, din care citez: "...Ca sportiv și om de sport, m-am săturat de foarte mulți ani ca după fiecare ediție a Jocurilor Olimpice să fim dezamăgiți. Toți ne aducem aminte de vechile performanțe și îmi doresc ca acest lucru să se schimbe. Vreau să creăm un sistem în care sportul românesc să prindă iar aripi...Consider că trebuie să învățăm să cheltuim bugetul cât mai bine, având...118 federații subordonate, dar numai 20 de manageri care cheltuiesc acești bani...Trebuie să creăm o strategie care să impună performanța, iar din punctul meu de vedere, disciplinele care pot obține cele mai multe rezultate sunt gimnastica, atletismul, înotul, canotajul, chiar și ciclismul. Ne trebuie 4-6 sporturi și dată direcția. Ungaria poate fi un model pentru România în ceea ce privește dezvoltarea sportului..."

În principiu, mai tot ce susține ministrul Novak e corect și ar merita implementat, deși alegerea sporturilor prioritizate este extrem de riscantă și de delicată. Iar pentru ciclismul drag domniei sale nu prea avem nici șoselele necesare, că velodromuri, nici atât! Cât despre modelul Ungariei, poate ar fi fost mai indicat să facă trimitere la exemplul olandez, de care am amintit și eu aici, în urmă cu un an sau doi, și care a dat rezultate infinit mai spectaculoase decât cele ale sportivilor maghiari. Cert e că sportul românesc are nevoie de o schimbare radicală de concepție și de sistem, care trebuie declanșată cât mai rapid posibil. Altfel, ne vom afunda și mai adânc în groapa semnalată de Hagi și căscată în chiar anul Olimpiadei de la Tokio. Și, apropo de asta, curajosul ministru Novak, pus pe fapte mari, a mai afirmat ceva, ca să se știe: "Rodul muncii se va vedea peste...12 ani!"Adică, după alte două Olimpiade, deci abia la a treia! Sayonara,Tokio?

Horia Alexandrescu
(preluat din Romania literara)

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu