Postat la: 17.12.2020 - 10:06

O stire foarte interesanta, total iesita din comun, mi-a magnetizat atentia printre multe alte informatii pandemice, la care aproape ca m-am imunizat cu vaccinul "anti-fakenews". Stirea e "pe bune": Un braconier care a ucis sute de caprioare a fost condamnat sa se uite timp de un an la filmul "Bambi".

"Un braconier din SUA a fost condamnat sa se uite de cel putin 12 ori la film. El a fost judecat pentru uciderea ilegala a sute de caprioare, decapitarea lor si lasarea cadavrelor sa putrezeasca, au acuzat procurorii. Americanul a fost condamnat la inchisoare si obligat sa vizioneze filmul de animatie. Este unul dintre cele mai mari cazuri de braconaj din istoria Missouri." Intr-adevar, emotionanta poveste din "Bambi" ar putea fi un "tratament" in cazul odiosului braconier fără copilărie, cu toate ca, recitind despre modalitatile de ucidere folosite de psihopat, de-a dreptul satanice - demne mai degraba de un adept al lui Aleister Crowley -, m-as indoi ca vor duce la un rezultat.

In cazul de mai sus e vorba despre ceva oribil. Dar ma "braconeaza" si pe mine un gand, care tinteste glonț spre poporul din care fac parte... O puzderie de oameni "in captivitate", intr-o tara in care milioane de români se uita - la prima vedere, de bunavoie -, la serialul "Singur Acasa", pe care l-au vizionat, an de an, de cel putin 15 ori, difuzat de acelasi post de televiziune, care si-a facut un titlu de glorie din "tabloidizarea" populației. Caci da, toti suntem intr-un fel sau altul "singuri acasa", condamnati de un tribunal nevazut, "incarcerati" in fata televizoarelor care ne bombardeaza cu stiri, "facem mișto" de clasa politica, mai mult agresoare decat conducatoare, asa cum si personajul lui Macaulay Culkin (care intre timp a implinit 40 de ani si avea 10 ani la vremea cand s-a turnat comedia), îi "paradește" pe hotii respectivi in hohotele asistentei de pe celalata parte a ecranului cuantic, din asa-zisa "lume reală".

La noi, zilele astea, pe marele-ecran politic ruleaza filmul "Orban si ai lui, cascadorii rasului!", asteptand continuarea: "Sa vina Sasul, sa ne treaca impasul!" Daca ar fi dupa mine si daca românii ar iesi din "izolarea mentala" care a condus la rezultatul de-a dreptul macabru al alegerilor electoral-funerare din 6 decembrie 2020, as condamna intreaga clasa politica sa se uite la nesfarsit la "Ferma animalelor" si la "1984" ale lui Orwell. Ambele carti au ecranizari de animatie, ca sa fim in ton cu "Bambi" si cu condamnarea braconierului, ca tot e vorba despre "animale bune" si "animale rele". Daca toti politicienii nostri s-ar uita temeinic la cele doua povestiri previzioniste si care s-au adeverit mai ceva decat ce a prezis Baba Vanga, poate ca s-ar regasi printre personajele din "fermă", sau ar ticlui care e rolul lor penibil in "societatea distopică" respectivă. Caci in rest, braconierii nostri politici, mutatis-mutandis, sunt cei care "fac misto de noi", care la randul nostru ne hlizim, de-amboulea, la "Singur acasa"!

Bogdan Comaroni

 

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu