Postat la: 19.12.2020 - 14:11

Vladimir Putin ar trăi, în secret, ca un rege, iar și mai recent ar fi adăugat un alt palat impresionant, de două ori mai mare decât Palatul Buckingham, la colecția sa de proprietăți și la averea sa impresionantă de miliarde de dolari, conform unui ziar rusesc și alte publicații occidentale.

Vladimir Putin și-ar fi îmbogățit imperiul imobiliar cu un nou palat impresionant, în valoare de peste 270 de milioane de dolari, construit la marginea Moscovei. Conform informațiilor care circulă în presa rusă, citate de publicația Sobesednik, Putin ar fi, în secret, unul dintre cei mai bogați oameni din lume. Impunătorul palat a fost construit într-o zonă exclusivistă cunoscută drept „cartierul miliardarilor". Liderul autoritar de la Moscova ar avea o avere de peste 216 de miliarde de dolari. Criticii săi spun că a acumulat această avere de când a devenit președintele Rusiei și că deține flote întregi de iahturi, mași și că are palate construite în secret peste tot în țară.

Cea mai nouă reședință a președintelui rus ar fi construită pe o suprafață de 37,7 kilometri pătrați, de două ori mai mare decât cea a Palatului Buckingham. Palatul în stil clasic a fost deținut de o companie denumită „Properietatea-V", pe perioada construcției. Se spune că „V"-ul din nume vine de la „Vladimir". În prezent, reședința apare ca și cum ar fi deținută de statul rus. Conform descrierilor de publicitate, „cartierul miliardarilor" oferă „standare impecabile de viață, independența și liniștea naturii". Ea este compusă din palate ale unui număr de miliardari din Rusia.

Reprezentantul companiei care a construit palatul, Andrei Ertman, a refuzat să spună cine este proprietarul acesteia, ascuns sub numele de „Federația Rusă" în acte, declarând că informațiile sunt confidențiale și că este dreptul proprietarului de a nu își face publicitate dacă nu dorește acest lucru. Companiile legate de construcția palatului sunt legate strâns de elita rusă și au legătură și cu alte astfel de proprietăți. De-a lungul anilor, numeroase alte proprietăți scumpe au fost legate de numele lui Putin. Una dintre ele este imensul palat Gelendzhik de la malul rusesc al Mării Negre, dotat cu mai multe debarcadere, spații de aterizare pentru elicoptere, cinematograf privat, grădini întinse și propria podgorie. Gândită inițial pentru a fi o casa modestă de vacanță cu piscină, construcția aduce aminte de palatele țarilor ruși, construite în secolul al XVIII-lea. Afară, porțile sale metalice sunt ornate cu simbolul de aur al vulturului imperial rus.

În 2017, au apărut informații conform cărora Putin și-a cumpărat o altă casă de vacanță, a cărei piscină era platinată cu aur, în apropiere de granița occidentală a Rusiei. Villa Sellgren este construită pe o insulă în Golful Vyborg, la 19 kilometri de granița cu Finlanda. În mod oficial, ea aparține unor prieteni ai lui Putin, însă localnicii spun că ea ar aparține într-adevăr președintelui rus. Putin ar mai deține proprietăți și în apropiere de Sankt Petersburg, dar și în regiunea Novgorod, pe lângă o mulțime de alte apartamente.

Până în acest moment, Kremlinul nu a reacționat în niciun fel la dezvăluirile făcute în ultimele săptămâni de Sobesednik în ce privește presupusa sa avere impresionantă. Putin încearcă, însă, să pară că este o persoană modestă ale cărui venituri se limitează doar la salariul obținut în calitatea de oficial rus. Experții spun că el ar fi de 60 de ori mai bogat decât președintele american în funcție, Donald Trump. Boris Nemțov, unul dintre criticii cei mai aprigi ai lui Putin, asasinat pe un pod din apropiere de Kremlin în februarie 2015, a compilat informații despre averea liderului rus pe care l-a acuzat că are 43 de avioane, 7000 de mașini și 15 elicoptere, inclusiv o aeronavă cu reacție Illyshin care include, printre altele, un vas de toaletă de aur.

Iubitele secrete ale liderului de la Kremlin sunt întreținute și ele cu sume masive de bani. Svetlana Krivonogikh, despre care se spune că ar fi mama unuia dintre copii ilegitimi ai lui Putin, este o fostă spălătoreasă transformată peste noapte în milionară, iar acum deține un popular club de noapte. Conform unor declarații fiscale care s-au „scurs" în presă, o altă iubită a lui Putin, „gimnasta", se bucură de milioane de dolari în fiecare an, ocupându-se de canale media pro-Kremlin. Alina Kabaeva, fostă medaliată cu aur la Jocurile Olimpice obține un salariu anual de peste 10 milioane de dolari.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu