Postat la: 06.01.2021 - 13:25

Rapperul şi producătorul Dr. Dre a suferit aparent un anevrism cerebral, luni, şi este tratat în prezent la centrul medical Cedars-Sinai din Los Angeles, relatează Variety.

Echipa lui a transmis marţi noapte un comunicat ce cuprinde o declaraţie a lui Andre Young, pe numele real: „Mulţumesc familiei, prietenilor şi fanilor pentru interesul şi urările lor de bine. Mă simt bine şi primesc îngrijire excelentă din partea echipei mele medicale. Voi ieşi din spital şi voi reveni acasă curând".

Potrivit TMZ, rapperul în vârstă de 55 de ani a fost dus luni de urgenţă la spital, unde a fost internat la terapie intensivă. Starea lui este acum stabilă şi este lucid.

Dr. Dre este unul dintre cei mai prolifici producători şi unul dintre artiştii hip-hop cu cele mai mari venituri, depăşindu-l pe Sean "Diddy" Combs când Beats Electronics, compania pe care a fondat-o în 2008 împreună cu prietenul şi colaboratorul Jimmy Iovine, a fost vândută către Apple pentru 3 miliarde de dolari în 2014.

Între 1992 şi 2001, a lansat piese ca „Let Me Ride", „Nuthin' but a ‘G' Thang" şi „Forgot About Dre", premiate cu Grammy. Între colaboratorii lui se află Eminem, cu care a lucrat cel mai recent pentru albumul „Music To Be Murdered By - Side B" (2020).

De-a lungul carierei, Dr. Dre a produs muzica mai multor artişti, între care Gwen Stefani, Mary J. Blige, Snoop Dogg şi 50 Cent.

Primul său album solo, „The Chronic", lansat în 1992, a fost selectat pentru a fi inclus în National Recording Registry în 2020, fiind considerat reprezentativ pentru istoria muzicii din SUA.

Dr. Dre deţine în palmares 7 trofee Grammy, atât ca producptor, cât şi ca artist. În prezent, el se află în proces de divorţ, după 24 de ani de mariaj cu Nicole Young.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu