Un consilier din Caras-Severin care gestiona fonduri europene pentru agricultura, prins in flagrant cand primea spaga 15.000 de lei

Postat la: 25.11.2020 - 14:26

Procurorii DNA din Timisoara l-au retinut, miercuri, pentru luare de mita, pe Martin Ianas Niagu, consilier in cadrul Oficiului Judetean pentru Finantarea Investitiilor Rurale Caras-Severin, institutie care gestioneaza finantarile europene din agricultura.

Potrivit unui comunicat al DNA, in perioada septembrie - 24 noiembrie, in contextul unui control pe teren, Martin Ianas Niagu i-ar fi cerut unui agricultor, martor in cauza, 5.000 de euro, reprezentand jumatate din banii pe care trebuia sa ii primeasca drept ultima transa de plata in cadrul unui proiect finantat cu fonduri europene prin masura "Tanarul Fermier".

In schimbul banilor, Ianas Niagu s-ar fi angajat sa deconteze ultima transa de 10.000 de euro, lasand sa se inteleaga ca, in caz de refuz, va face demersuri ca institutia sa considere ca proiectul nu a fost implementat, ceea ce ar fi obligat agricultorul sa restituie toti banii pe care ii primise anterior.

Ulterior, consilierul si-ar fi diminuat pretentiile la o treime din ultima transa, respectiv 3.350 euro. Marti, Martin Ianas Niagu a primit suma de 15.000 lei de la agricultor pentru a-i deconta ultima transa aferenta proiectului finantat din fonduri europene, moment in care a fost prins de procurori. Consilierul urmeaza sa fie prezentat Tribunalului Timis cu propunere de arestare preventiva pentru 30 de zile.

 

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu