Statul subvenţionează salariile celor întorşi la muncă din şomaj tehnic, timp de trei luni

Postat la: 30.05.2020 - 13:07

În Monitorul Oficial s-a publicat Ordonanța de urgență care prevede plata de către stat a 41,5% din salariul brut, pet timp de trei luni, pentru cei care se întorc la muncă din șomajul tehnic. Astfel, 41,5% reprezintă în termeni reali: 2.253 lei (suma brută, din care se plătesc taxele şi impozitele la stat).

Prevederile OUG se aplică numai persoanelor care au avut o durată a suspendării contractului individual de muncă de minimum 15 zile pe perioada stării de urgență sau de alertă și au beneficiat de indemnizații. Angajatorii trebuie să mențină contractele de muncă până la data de 31 decembrie 2020. Excepție fac lucrătorii sezonieri.

ATENȚIE: Se aplică numai persoanelor care au avut o durată a suspendării contractului individual de muncă de minimum 15 zile pe perioada stării de urgență sau de alertă și au beneficiat de indemnizații.

În vederea decontării, angajatorii suportă integral contravaloarea salariilor angajaților care beneficiază, iar începând cu data de 25 a lunii următoare perioadei de raportare căreia îi sunt aferente veniturile, trebuie să depună prin mijloace electronice, la agențiile județene în raza căror își au sediul social, o cerere semnată și datată de reprezentantul legal însoțită de o declarație pe propria răspundere.

De asemenea, mai trebuie să transmită și lista persoanelor care beneficiază de această sumă. (modelul urmează să fie aprobat prin ordin al președintelui ANOFM în 5 zile). Decontarea se face din bugetul asigurărilor pentru șomaj, în cel mult 10 zile de la data îndeplinirii de către angajatori a obligațiilor declarative și de plată aferente veniturilor din salarii și asimilate salariilor din perioada de raportare pentru care se face solicitarea.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu