Regina Elisabeta s-a ascuns de Nicolae Ceaușescu într-un tufiș din grădina Palatului Buckingham, la vizita sa istorică din 1978

Postat la: 26.05.2020 - 10:35

În 1978, dictatorul român Nicolae Ceaușescu a ajuns în Marea Britanie într-o vizită istorică. Era pentru prima oară când un șef de stat comunist vizita țara. Dar un nou documentar regal a dezvăluit că Majestatea Sa nu a fost foarte încântată de faptul că a trebuit să-i întâlnească pe lider și pe soția sa, Elena Ceaușescu.

Jurnalistul Rob Hardman și fostul ministru al afacerilor externe Lord David Owen au dezvăluit o întâmplare penibilă pe terenurile Palatului, în noul documentar Inside The Crown: Secrets of the Royals, potrivit Daily Star.

„Regina i-a mărturisit odată unui oaspete această poveste, iar el la la rândul său mi-a povestit mie. Atunci când Ceaușeștii erau în vizită, Majestatea Sa se plimba cu câinii în grădina Palatului. La un moment dat, și-a dat seama că Nicolae Ceaușescu venea în direcția ei, așa că s-a ascuns într-un tufiș din grădinile palatului. A fost pentru prima și singura dată în viața ei când a trebuit să facă asta, doar pentru a-și evita propriii oaspeți", a povestit Hardman.

Lordul Owen a continuat: "Majestatea sa a avut de-a face cu tot felul de oameni, dar Nicolae Ceaușescu a fost prea mult pentru ea. A spus răspicat că nu i-a plăcut deloc să-l întâlnească."

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu