Procurorii militari, încep audierile în cazul violențelor din Piața Victoriei

Postat la: 13.08.2018 09:41

Procurorii militari i-au chemat luni și marți la audieri pe răniți și pe martorii care pot da informații despre violențele de la mitingul diasporei. Persoanele vătămate au început să facă plângeri. În total, peste 400 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, dar numărul celor răniți este chiar mai mare. În urma incidentelor de vineri, 10 august, din Piața Victoriei din București, procurorii militari au făcut un apel la populație.

"Procurorii militari ii invita pe toti care au participat la protestul Diasporei vineri si au fost raniti sau pot furniza informatii importante sa se prezinte la Parchetul Militar Bucuresti, maine si poimaine- Strada George Georgescu 2, sector 4". Bilanțul oficial al violențelor din 10 august, din Piața Victoriei, a fost: 425 de persoane tratate de ambulanțe la fața locului și 63 de oameni duși la spitalele Floreasca și Elias.

Zeci de protestatari răniţi vineri în Piața Victoriei după intervenția în forță a jandarmilor au mers sâmbătă la Institutul de Medicină Legală (IML) "Mina Minovici" din Capitală pentru certificate care să ateste că au fost agresați. Potrivit unor oficiali din Parchet, până acum au fost depuse 19 plângeri care au ajuns la Parchetul militar.

″În cursul zilei de sâmbătă, 11 august 2018, procurori militari din cadrul Parchetului Militar Teritorial de pe lângă Tribunalul Militar București s-au sesizat din oficiu, fiind înregistrat dosar penal cu privire la modul de intervenție al jandarmilor și incidentele petrecute la manifestația din Piața Victoriei din București în cursul zilei de 10 august 2018, precum și în cursul nopții de 10 spre 11 august 2018.

De asemenea, la Parchetul Militar Teritorial de pe lângă Tribunalul Militar București urmează să fie colectate inclusiv sesizarile depuse la secțiile de poliție, iar toate plângerile penale depuse vor fi înregistrate sub numar unic. Pe măsura derularii cercetărilor vom informa opinia publica", se arata intr-un comunicat al Ministerului Public.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu