Prinţul Charles a inaugurat unul din evenimentele dedicate căderii comunismului din România

Postat la: 13.12.2019 18:34

Prinţul Charles a participat pe joi la expoziţia de fotografie „Apertures of a Revolution. Fotografii din decembrie 1989" de la Londra, unul dintre evenimente organizate în străinătate pentru a marca 30 de ani de la Revoluţia Română, arată Institutul Cultural Român.

Expoziţia spune povestea Revoluţiei Române prin intermediul unor fotografii făcute acum 30 de ani la Timişoara şi Bucureşti.

La eveniment au participat membri ai comunităţii româneşti din Londra, fotoreporterul Sorin Lupşa, unul dintre autorii imaginilor expuse, precum şi parteneri britanici ai Institutului Cultural Român şi ai Ambasadei României.

La sfârşitul vizitei, ASR Prinţul de Wales a primit o fotografie din expoziţie, care are mesajul „Copiii noştri vor fi liberi". Evenimentul a continuat cu proiecţia filmului documentar „After the Revolution - După revoluţie", martor al societăţii româneşti imediat după căderea regimului comunist, urmată de o sesiune de întrebări şi răspunsuri cu regizorul Laurenţiu Calciu şi producătorul Rupert Wolfe Murray.

Moment istoric al ţării noastre, Decembrie 1989 este comemorat la 30 de ani de la declanşarea lui, în toate reprezentanţele Institutului Cultural Român din străinătate. Numeroase concerte, expoziţii, proiecţii de film artistice şi documentare sau conferinţe sunt manifestările culturale oferite publicului cu această ocazie.

Accademia di Romania din Roma va prezenta filmul documentar „Război pe calea undelor", în regia lui Alexandru Solomon, în prezenţa ambasadorului României în Italia, ES George Bologan. În calitatea sa de fost jurnalist la Radio Europa Liberă, Emil Hurezeanu va susţine o alocuţiune despre experienţa sa din perioada în care a fost jurnalist la Radio Europa Liberă.

La Cafeneaua Három Holló din Budapesta, scriitorului Mircea Cărtărescu va prezenta cel de-al treilea volum al trilogiei„ Orbitor- aripa dreaptă", tradus în limba maghiară, în cadrul evenimentului „Jos Ceauşescu!", ce se va desfăşura pe 16 decembrie, ora 18.00, la Cafeneaua Három Holló din Budapesta.

Într-o biserică din Hamburg, vor fi expuse fotografii alb-negru din colecţia Agerpres. Expoziţia „Revoluţia Română - Drumul spre libertate", o radiografie a ultimelor momente de existenţă ale regimului comunist, a fost vernisată pe 1 decembrie şi va putea fi vizitată până anul viitor.

Vineri, 13 decembrie, la ora 19.00, în cadrul întâlnirilor literare „Le Club", iniţiate de Institutul Cultural Român de la Paris, va fi lansat volumul „Heureux qui comme mon aspirateur... / Fericit cel care asemeni aspiratorului meu..." al scriitoarei Florentina Postaru.

 

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu