Premieră în sistemul medical de stat! S-a lansat programul "Telemedicina", un sistem inovator la Complexul Multifuncțional Caraiman

Postat la: 27.02.2020 - 08:41

Telemedicina devine realitate acum pentru prima dată într-o instituție de stat, nu în sistemul privat, la Complexul Multifuncțional Caraiman din sectorul 1 al Capitalei. Astăzi a avut loc o premieră în sistemul medical. S-a lansat programul pilot "Telemedicina", oferit ca serviciu gratuit locuitorilor sectorului 1 și care ar putea deveni un model de urmat pentru întreaga țară!

Emisiunea "Surprize, Surprize" nu se mai difuzează de ani buni, dar Andreea Marin își asumă în continuare rolul de zână bună și vine în ajutorul semenilor și se implică frecvent în acțiuni umanitare. La Complexul Multifuncțional Caraiman, din cartierul Grivița, vedeta a inaugurat alături de Dan Tudorache, primarul sectorului 1, și Livia Gomes, directoarea centrului, programul pilot "Telemedicina", oferit ca serviciu gratuit locuitorilor din sectorul 1.

Pe scurt, centrul de TELEMEDICINA e creat pentru a ajuta pacienții, dar și specialiștii, pentru că oferă șansa de monitorizare a bolnavului sau a pacientului ce își dorește prevenția ori detectarea diagnosticului, precum și recuperarea după o intervenție sau un episod negativ deja consumat. Monitorizarea pacientului se întâmplă 24 de ore din 24 la distanță, fără a fi nevoie de consultația față în față în perioada în care poartă, atașat de corpul său, echipamentul de monitorizare a parametrilor vitali, acesta incluzând și un telefon cu o aplicație specială ce transmite către Centrul de Telemedicina în timp real, în fiecare moment, toate informațiile către personalul medical și eventualele semnale de alarmă.

Pacientul (și o persoană desemnată de acesta pentru cazuri de urgență) țin legătura cu medicul pe tot parcursul procesului la nevoie, fie pentru sfaturi medicale sau ajustarea tratamentului pacientului în funcție de evoluția stării sale, fie pentru trimiterea ambulanței de urgență, atunci când situația impune acest lucru (de pildă, pentru oamenii ce sunt monitorizați din punct de vedere cardiologic). În cazul în care sistemul detectează ceva în neregulă, ambulanța este pregătită să pornească spre ei, iar acțiunea este dublată, când e necesar, de apelul personalului medical din Centrul Caraiman.

"În misiunea mea asumată de a găsi la noi acasă, în România, oameni care pun în practică idei îndrăznețe și le transformă în prețioase avantaje pentru o viață mai bună pentru cei din jur, aduc în atenția voastră avantajele sistemului TELEMEDICINA, numită și „medicină viitorului", care a devenit realitate acum pentru prima data într-o instituție de stat din țara, nu în sistemul privat, cum ne-am aștepta. La Complexul Multifuncțional Caraiman din sectorul 1, programul pilot este oferit că serviciu gratuit locuitorilor de aici, pentru că este finanțat din banii cetățenilor plătiți că taxe și impozite. Orice primărie ar putea să redirectioneze aceste fonduri în mod similar, sprijinindu-și astfel locuitorii cu servicii medicale gratuite, iar acest sistem bine pus la punct în străinătate ar putea deveni un model de urmat în întreagă țara, căci își arată deja eficientă în acest complex medical, unde serviciile sunt gratuite pe 27 de specialități medicale, nu doar în cazul telemedicinei.

În 2019, am adus în atenția media și a publicului larg acest model de bună practică, un centru medical multifuncțional, de stat, nu privat, unde totul arată de notă 10, aparatele medicale folosite sunt de ultima generație, personalul bine pregătit, dar cel mai important sprijin pe care îl oferă este că serviciile medicale sunt GRATUITE, prompte, chiar dacă pacienții nu sunt asigurați sau nu au medic de familie. 27 specialități medicale la dispoziția pacienților astăzi față de 17 anul trecut, chiar și stomatologie, un serviciu scump, precum știm, la nivel de țara, poate fi accesat aici gratuit. Cum ar fi că fiecare județ sau măcar fiecare localitate mare din țara să aibă un astfel de centru? Pot decide autoritățile locale și din alte colțuri de țara că sănătatea e prioritate, după acest model ce se dovedește a fi atât de necesar și eficient?

Știați, de pildă, că pentru bătrânii de aici, cei care nu au pe nimeni să-i îngrijească sau nu sunt deplasabili, echipă medicală merge gratuit la ei acasă? Că există infirmiere, asistențe, psihologi, kinetoterapeuți din Centrul Multifuncțional Caraiman care merg la domiciliu pentru a avea grijă de sănătatea lor, pentru a-i ajută la curățenie, la cumpărături, la gătit, la plată dărilor către stat la nevoie, îi plimbă, îi îngrijesc, le vorbesc, și toate acestea fără niciun cost pentru ei? Pare desprinsă dintr-un basm această realitate, dar ea există și vreau să o cunoașteți!", a spus Andreea Marin.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu