Poveştile emoţionante ale supravieţuitorilor infecţiei cu noul coronavirus: „Am ajuns până la poarta Iadului!"

Postat la: 07.04.2020 09:45

Mai multe persoane din diferite părţi ale lumii care au supravieţuit maladiei COVID-19 au povestit cum le-a schimbat viaţa coronavirusul, relatează AFP.

Fără să fi avut boli preexistente, profesorul sud-coreean de inginerie Park Hyun, 47 de ani, a spus că iniţial credea că acest virus „nu este problema mea", până când a avut primele simptome şi a ajuns la spital la secţia de terapie intensivă în oraşul Busan. La început a acuzat o tuse uscată şi dureri în gât, iar după câteva zile a avut mari probleme cu respiraţia. Testat pozitiv cu coronavirus, a fost internat şi a crezut de mai multe ori că va muri.

„A fost ca un roller coaster", a spus el. „Mă simţeam de parcă există o placă groasă care îmi presează pieptul şi, de asemenea, îmi înfundă pieptul".

Din fericire, după opt zile şi după ce două testări au ieşit negative, a fost externat. Când simptomele bolii se mai ameliorau, s-a apucat să împărtăşească tot ceea ce a trăit pe Facebook. „Mă gândeam că ar putea fi ultima dată în care pot scrie ceva în viaţa mea", a mărturisit el.

Cardiologul Fabio Biferali a petrecut opt zile „izolat de lume" la spitalul Policlinico Umberto I din Roma, într-un departament care a fost transformat într-o unitate de terapie intensivă în această perioadă.

Medicul a povestit că terapia cu oxigen este dureroasă şi găsirea unei artere radiale este dificilă, a spus el. „Fiind doctor, am putut să suport durerea. Alţi pacienţi ar striga disperat «ajunge, ajunge»".

Însă, cel mai greu i-a fost noaptea, când era singur, cu temerile lui. „Nu am putut dormi, anxietatea a invadat camera... au venit coşmarurile", a povestit el clipele grele prin care a trecut.

Biferali a spus că a găsit o anumită mângâiere în ochii „afectuoşi" ai cadrelor medicale care-l priveau din spatele măştilor de sticlă. „Mulţi erau tineri, doctori pe prima linie. A fost un moment de speranţă".

Investitorul Wan Chunhui, în vârstă de 44 de ani, a spus că experienţa pe care a trăit-o a fost ca un drum până la „poarta Iadului", însă faptul că a supravieţuit coronavirusului i-au schimbat perspectiva asupra vieţii.

„Cred că cea mai mare schimbare pentru mine este că modul meu de a privi lucrurile este diferit acum", a spus Wan, care a petrecut 17 zile la spitalul Huoshenshan, din oraşul chinez Wuhan, din centrul Hubei, unde a început focarul.

„M-am dus la poarta Iadului şi m-am întors. Am văzut cu ochii mei cum alţii nu au reuşit să supravieţuiască şi au murit, ceea ce a avut un impact mare asupra mea".

Atunci când au apărut primele simptome, el era deja izolat, pentru a-şi proteja familia. Când a devenit febril, nu a fost testat pentru că nu erau teste. În schimb, i s-au prescris antibiotice şi medicamente antigripale şi i s-a cerut să stea în carantină la domiciliu întrucât nu erau suficiente paturi în spital.

„La început am fost îngrozit", a mărturisit el. Dar, şi-a dat seama că panica nu-i folosea la nimic şi a încercat să aibă o stare pozitivă. După ce simptomele s-au acutizat, a fost internat la spital.

El dezvăluie că medicii şi asistentele din spital aveau costume de protecţie de proastă calitate şi se protejau inclusiv cu pungi de gunoi. Ulterior, Wan a fost transferat la unul dintre cele două spitale de teren construite pentru bolnavii de virus din Wuhan. Aici, el a primit tratamente occidentale.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu