Poluare masivă în Bucureşti. Noaptea trecută s-a depăşit cu 350% valoarea normală la PM 2,5 şi cu 236% la PM10

Postat la: 23.10.2020 - 11:21

Depăşirile la aceşti indici au fost înregistrate în noaptea de 22/23 octombrie în municipiul Bucureşti. Poluarea creşte riscul producerii unui accident vascular cerebral, infarctului acut de miocard sau unor infecţii respiratorii.

Reţeaua independentă de monitorizare a calităţii aerului, airly.eu, a înregistrat depăşiri spectaculoase pentru poluarea cu particule PM 10 şi PM2,5, până aproape de 350%. Cea mai mare depăşire s-a înregistrat la staţia din Bragadiru - 347% pentru poluarea cu PM 2,5 şi 236% pentru poluarea cu PM 10. Depăşiri spectaculoase s-au înregistrat şi în Rahova (235% pentru PM 2,5 şi 164% pentru PM10). Şi centrul oraşului a fost poluat, dar mai puţin, de exemplu staţia de pe strada Polonă a înregistrat depăşire de 68% pentru PM10 şi 122% pentru PM 2,5, scriu jurnaliştii Hotnews.

Despre particulele PM 10 şi PM 2,5 (particulele în suspensie ce reprezintă un amestec complex de particule foarte mici şi picături de lichid", cei de la aerlive.ro sciu că „se pot infiltra în căile respiratorii şi adânc în plămâni şi să provoace probleme de sănătate. Efectele includ moartea prematură, agravarea bolilor cardiace şi pulmonare. Copiii sub 15 ani sunt în mod special vulnerabili. Poluarea cu pulberi înrăutăţeşte simptomele astmului, respectiv tuse, dureri în piept şi dificultăţi respiratorii".

Bucureştiul a mai trecut, în 2019, printr-un episod de poluare masivă, înregistrându-se depăşiri cu peste 600% pentru poluarea cu praf, noaptea şi în weekend. Ministerul mediului a dat vina pe arderile necontrolate de deşeuri şi pe vânt.

„Principalele contribuţii la emisia totală de PM2,5 din aer revin în mod aproape egal încălzirii rezidenţiale (45,8 %) şi traficului rutier (45,5 %), aportul surselor inventariate din sectorul industrial şi al serviciilor fiind de 8,5%. La emisia totală de PM10 din aer, principala contribuţie îi revine traficului rutier (48,4 %), urmată de încălzirea rezidenţială (39,2%); sursele inventariate din sectorul industrial şi al serviciilor aduc un aport de 11,7%", se arată într-un studiu făcut de Institutul Naţional de Sănătate Publică, realizat pentru perioada 2010-2017, obţinut de Hotnews.

Sursele naturale pentru formarea de particule PM10 şi PM2,5 sunt erupţiile vulcanice, eroziunea rocilor, furtuni de nisip şi dispersia polenului, iar sursele antropice: activitatea industrială, sistemul de încălzire a populaţiei, centralele termoelectrice. Traficul rutier contribuie la poluarea cu pulberi produsă de pneurile maşinilor atât la oprirea acestora cât şi datorită arderilor incomplete.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu