Părinții Alexandrei Măceșanu s-au întâlnit pentru prima dată cu Gheorghe Dincă: „Vă daţi seama că îmi venea să îl omor"

Postat la: 18.02.2020 13:54

Curtea de Apel Craiova urmează să se pronunţe în cauza privind cererea de strămutare de la Tribunalul Olt a dosarului Caracal, cerere formulată de părinţii Alexandrei Măceşanu, care s-au întâlnit, marţi, pentru prima dată cu Gheorghe Dincă, notează Agerpres. Avocatul familiei Măceşanu, Aurel Moldovan, a afirmat că au solicitat strămutarea acestui dosar, pentru că au "suspiciuni rezonabile că acel judecător va fi imparţial şi va judeca după cum i se va dicta", nu după probele administrate în această cauză.

"Oricum, indiferent unde va fi, noi am invocat cel puţin cinci excepţii pe cameră preliminară urmând să se pronunţe şi atunci vom vedea dacă va fi imparţial sau nu. Din punctul meu de vedere, pentru a înlătura orice suspiciune rezonabilă cu privire la acest aspect, ar trebui să trimită dosarul undeva spre Tribunalul Mehedinţi sau oriunde în altă parte, mai puţin în Dolj şi Olt. Ştim bine că procurorul Vasilescu a instrumentat această cauză şi, din câte am înţeles, soţia acestuia este judecător la Curtea de Apel Craiova", a spus avocatul familiei Măceşanu.

Prezenţi în sala de judecată, părinţii Alexandrei, care de mai bine de o jumătate de an nu ştiu ce s-a întâmplat cu fiica lor, s-au întâlnit pentru prima dată cu Gheorghe Dincă, moment pe care l-au suportat foarte greu. Întrebat cum i s-a părut Gheorghe Dincă, Ion Măceşanu, tatăl Alexadrei, a afirmat că acesta "era senin, aranjat, îmbrăcat, bărbierit, chiar arăta bine, ca şi când nu ar fi făcut nimic".

"Când l-am văzut am simţit ca şi când ai merge cu maşina şi, la un moment dat, îţi dai seama că ai rămas fără frâne. Vă daţi seama că îmi venea să îl omor", a spus Ion Măceşanu.

În legătură cu cererea de strămutare a dosarului, acesta a spus că speră ca judecătorul să decidă strămutarea pentru a înlătura orice suspiciune: "Poate că judecătorul se gândeşte şi el că are copii şi îl vede Dumnezeu dacă cumva face greşeli".

Întrebat de instanţă dacă doreşte ca dosarul să fie strămutat, Gheorghe Dincă a spus că el vrea ca dosarul să fie judecat de magistraţii din Olt, pentru că "nu are nicio legătură cu interlopii de acolo".

Gheorghe Dincă şi Ştefan Risipiţeanu rămân în arest preventiv, după ce Tribunalul Olt a dispus, pe 7 februarie, menţinerea acestei măsuri preventive faţă de cei doi inculpaţi, iar Curtea de Apel Craiova a menţinut această decizie, respingând, pe 17 februarie, contestaţia formulată de Risipiţeanu. Pe 15 ianuarie a fost înregistrat la Tribunalul Olt rechizitoriul trimis de DIICOT prin care s-a dispus trimiterea în judecată a celor doi inculpaţi din "cazul Caracal", Gheorghe Dincă (pentru infracţiunile de trafic de persoane, trafic de minori, viol - două fapte, omor calificat - două fapte, profanare de cadavre - două fapte) şi Ştefan Risipiţeanu (pentru infracţiunea de viol). Dincă este acuzat că le-a ucis pe cele două fete - Luiza Melencu şi Alexandra Măceşanu - în locuinţa sa din Caracal şi a fost trimis în judecată, de către procurorii DIICOT, pentru trafic de persoane, trafic de minori, viol, omor calificat şi profanarea de cadavre. Risipiţeanu a fost trimis în judecată pentru viol.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu