Octavian Hoandră, interviu spectaculos cu Gerard Depardieu! Marele artist francez a sosit în România pentru un spectacol grandios

Postat la: 07.12.2018 13:15

Marele actor francez a sosit în România pentru un spectacol grandios care va avea loc vineri în Capitală. Prima personalitate care l-a întâmpinat pe Gerard Depardieu a fost moderatorul Realitatea TV Octavian Hoandră, cel care a realizat un interviu în exclusivitate cu celebrul actor.

Gerard Depardieu va susține un spectacol de muzică și poezie în arena circului Metropolitan București. Evenimentul are loc pe vineri, 7 decembrie, de la ora 19.30. Actorul este la prima apariție pe o scenă din România. Imediat după ce a aterizat pe pământ românesc, Depardieu a oferit un interviu în exclusivitate realizatorului emisiunii Realitatea Românească, Octavian Hoandră, în sala unui hotel distins din București. Emisiunea va fi difuzată pe 9 decembrie!

Gerard Depardieu este cunoscut publicului larg pentru o mulțime de roluri memorabile, printre care Cyrano de Bergerac și Obelix. Cu mai mult de 150 de filme, Gérard Depardieu este, fără îndoială, unul dintre cei mai mari actori ai cinematografiei franceze, atât pentru varietatea rolurilor, cât și a temelor tratate. Gerard Depardieu a publicat două biografii: "Vivant" în anul 2004, acolo unde a povestit toată pofta lui de viață și de râs și "L'Insoumis", care a fost lansată în 2006. După clasamentul anual făcut de publicația Le Figaro, Gerard Depardieu este declarat actorul cel mai bine plătit în anul 2005 cu 3,2 millioane de euro estimați, obținând în jur de 800.000 euro pentru fiecare film în care a jucat în acel an.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu