O asistenta de 45 de ani diagnosticata cu COVID a decedat la o zi dupa ce o alta asistenta infectata cu coronavirus, in varsta de 48 de ani, a murit

Postat la: 28.10.2020 - 10:23

O asistenta medicala de la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta (SCJU) Arad, diagnosticata cu COVID-19, a decedat, marti seara, fiind al doilea cadru medical care a murit in mai putin de 48 de ore in judetul Arad, in urma infectarii cu noul coronavirus.

"Colega noastra, Daciana Grada, asistenta pe Sectia Clinica Ortopedie, a pierdut in aceasta seara (marti seara n.r.) lupta cu necrutatoarea infectie COVID-19. Daciana a fost diagnosticata pe data de 23 octombrie cu virusul SARS-CoV-2, a fost internata in spital, iar in urma cu cateva ore, in ciuda eforturilor depuse de medici, s-a stins pe Sectia de Anestezie si Terapie Intensiva. Suntem alaturi de familia indoliata in aceste momente de grea incercare! Dumnezeu sa o odihneasca in pace", a anuntat pe Facebook, in noaptea de marti spre miercuri, conducerea SCJU Arad, un anunt similar fiind postat si de Sanitas Arad.

Asistenta avea 45 de ani si suferea de o afectiune cronica. Ea lucra de 15 ani in spital. Marti dimineata, conducerea Serviciului de Ambulanta Judetean Arad a anuntat ca o asistenta de ambulanta, care lucrase 24 de ani in statia din Ineu, a decedat, in cursul zilei de luni, din cauza COVID-19, la varsta de 48 de ani, iar alti noua angajati din statia din Arad sunt infectati cu noul coronavirus.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu