Mega scandal la Primaria Capitalei! Firea ii face un favoare lui Negoita acoperind o ilegalitate de 100 de milioane de euro. Un tronson al Bulevardului Unirii va trece abuziv la Sectorul 3

Postat la: 14.11.2019 - 11:34

Primăria Municipiului București (PMB) vrea să transfere o parte a bulevardului Unirii către sectorul 3, pentru „lucrări de amenajare", potrivit unui proiect Consiliul General al Municipiului București (CGMB).

Prin acest transfer Primăria Sectorului 3 ar vrea să acopere o cheltuială ilegală din urmă cu mai mulți ani. Amenajarea bulevardului Unirii este una controversată, în urmă cu 4 ani, un raport al Curții de Conturi arată că o investiție de 100 de milioane de lei a Primăriei sectorului 3, pentru amenajarea unei părți a acestei artere, ar fi fost făcută ilegal, bulevardul fiind în administrarea Primăriei Capitalei.

Robert Negoiță vrea să acopere ilegalitatea cheltuirii banilor pe acest bulevard, sunt 100 de milioane de lei, pe care i-a cheltuit complet nelegal, a constat și Curtea de Conturi asta, și acum practic cere sprijinul colegilor din PSD-ALDE să acopere ilegalitatea și să scape de răspunderea inclusiv penală. Cele 100 de milioane de lei au fost cheltuite pentru amenajarea bulevardului, acum mai mulți ani, în mod complet nelegal, amenajând bulevardul chiar daca nu-l avea în administrare.

Primarul Sectorului 3 spune, insa, sfidand legea, că nu este nicio ilegalitate în ceea ce privește refacerea bulevardului și îi acuză pe politicienii „care propagă aceste minciuni" că nu sunt în stare să planteze un copac.

„Se aprobă transmiterea bd. Unirii (tronsonul cuprins între Piața Alba Iulia și bd. Mircea Vodă din administrarea Consiliului General al Municipiului București - Administrația Străzilor în administrarea Consiliului Local al Sectorului 3, cu excepția administrării instalațiilor de semaforizare și reglementarea semnalizării rutiere a acestuia, în vederea realizării lucrărilor de amenajare/reamenajae urbană", se arată în proiectul de hotărâre aflat pe ordinea de zi a ședinței CGMB de joi.

În raportul de specialitate al proiectului, semnat de primarul Gabriela Firea, se arată că cei de la Consiliul Local al Sectorului 3 au făcut solicitarea pentru transfer.

„În vederea îndeplinirii obiectivelor stabilite în domeniul administrării drumurilor publice și a lucărilor de artă, în principal a acelor acțiuni care să conducă la continuarea procesului de modernizare și reabilitare a infrastrcturii, în scopul creșterii calității mediului și a indicilor de calitate ai vieții pentru locuitorii Capitalei, consider oportună solicitarea Consiliului Local al Sectorului 3 de a realiza lucări de amenajare/reamenajare a bd. Unirii", se arată în raport.

Cu alte cuvinte, chiar daca a incalcat legea, macar sa o tina tot asa, cu consecventa.

Proiectul privind transferul acestui bulevard la sectorul 3 a fost și luna trecută pe ordinea de zi a ședinței CGMB, însă a fost respins, în ciuda faptului că avea novoie de o majoritate simplă, potrivit noului Cod Administrativ. Urmarim ce se va intampla in sedinta de astazi a consiliului CPMB.

Scandalul taierii pomilor de pe bd Unirii

Primăria Capitalei a dat aviz de defrișare pentru 141 de arbori de pe acest bulevard pe 6 iulie 2016, în mandatul Gabrielei Firea, deoarece aceștia erau uscați. Copacii s-au uscat însă după lucrările de amenajare a bulevardului, făcute de Primăria sectorului 3 în ultimii doi ani.

Locuitorii sectorului condus de Robert Negoiță și ONG-urile de mediu au avertizat, la vremea aceea, că primăria a betonat spațiul verde, rădăcinile copacilor și că aceștia se vor usca.

"Direcția de Mediu a emis avizul nr. 4098/1425795/06.07.2016, pentru defrișarea a 141 de arbori uscați 100% situați pe B-dul Unirii, între P-ta Alba Iulia și B-dul I.C. Brătianu, în spații verzi limitrofe: scuarul central, jardinierele dinspre carosabil, alveole în parcările amenajate spre blocuri, spații verzi spre fațada blocurilor. Solicitarea de emitere a avizului de specialitate a venit din partea Direcției Administrarea Domeniului Public Sector 3 - Serviciul Administrarea Domeniului Public, pe data de 02.06.2016.

Menționăm că solicitarea nu conținea date concrete privind: caracteristicile dimensionale ale arborilor, problematica lor, numărul de arbori și localizarea acestora, astfel încât inspectorul de specialitate din cadrul Serviciului Avize și Acorduri a efectuat verificarea pe teren în prezența reprezentantului delegat de instituția solicitantă și a emis aviz de specialitate doar pentru arborii uscați 100%.

Marcarea arborilor a fost făcută de inspectorul de specialitate din cadrul direcției, la data inventarierii pe teren, iar punerea în aplicare a prevederilor avizului precum și informarea cetățenilor din zonă prin postarea pe site se face prin grija Administratorului legal al terenului pe care se afla arborii.

Ce e in spatele afacerii

Sub fosta administratie Oprescu, Primaria Capitalei a amendat de 6 ori institutia condusa de Robert Negoita cu peste 250.000 de lei. In replica, Primaria Sectorului 3 a inceput si reamenjarea celei de-a doua parti a bulevardului. In toamna trecuta, municipalitatea a reusit sa opreasca lucrarile ilegale. Pentru scurt timp insa.

Iata ca noua conducere a Primariei Capitalei, in frunte cu Gabriela Firea, a decis sa il scoata pe Robert Negoita din necaz. Astfel, social-democratii fac front comun si sustin ca daca colegul Negoita tot a cheltuit atatea milioane pe floricele si gradene, dar si pe amenzi, atunci e bine sa termine ce a inceput.

 

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu