Lacrimile de neputinţă ale unui poliţist, martor la cumplitul accident din Galaţi. „Copilul era mort. Acolo a murit o bucată din mine"

Postat la: 30.05.2020 10:03

O familie din Drobeta Turnu Severin a murit vineri dimineaţa într-un accident rutier. Tatăl avea 28 de ani, mama 23 de ani, iar copilul avea doar un an. Martor la eveniment a fost un poliţist din Constanţa, aflat în timpul liber, cunoscut pentru salvarea câinilor căzuţi victime ale luptelor ilegale.

Accidentul s-a produs vineri, 29 mai, pe E581, între localităţile Berheci şi Ireasca, judeţul Galaţi, când un autoturism s-a ciocnit frontal cu un autotren de 7,5 tone. Şoferul autoturismului, un tânăr de 28 de ani, din Drobeta Turnu Severin, ar fi adormit la volan, iar autovehiculul pe care îl conducea a intrat pe contrasens, unde a lovit frontal autotrenul.

"Salvatorii au găsit la locului accidentului o familie formată din tineri părinţi şi un copil, acesta din urmă fiind scos de către participanţii la trafic. Pompierii militari au acţionat pentru descarcerarea femeii, care prezenta multiple traumatisme, precum şi pe bărbat, care avea leziuni incompatibile cu viaţa", a declarat plutonierul major Dan Cristian Ionaşcu, purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi.

Mama copilului, în vârstă de 23 de ani, a fost transportată de ambulanţa SAJ la Spitalul Municipal Tecuci, iar copilul, în vârstă de un an, a fost preluat de către ambulanţa SMURD. Ambii au fost declaraţi ulterior decedaţi.

Martor al evenimentului a fost poliţistul constănţean Victor Maftei, despre care „Adevărul" a scris că s-a specializat în salvarea câinilor care cad victime ale luptelor ilegale de câini.

„ Am ajuns la câteva secunde după impact. Lumea blocată, la 5 dimineaţa oricum nu procesezi bine dar totuşi... Am sărit din maşină, asa cum o fac de fiecare data fără ezitare, când este vorba să ajut, am alergat până la maşina lovită... Dacă se mai putea numi maşina... Epava era lângă drum fumengand. În ea o familie... Lângă mine au mai coborât 2 femei, moldovence de alea adevărate care deşi speriate au pus mâna să mă ajute să deschidem uşa din spate, să ajutăm copilul.

Era prea târziu pentru el, ca şi pentru tatăl lui ce se afla la volan... Mama lui încă respira. Sunase cineva la 112 înainte sa cobor eu lângă maşină. Pun mâna pe telefon şi sun şi eu şi întreb de un elicopter care ar trebui să vină şi să o salveze... La telefon sec...

- Nu avem elicopter...

Secundele treceau dureros de încet. Încercam să vorbesc cu ea să îi spun să reziste. Nu ştiu şi nu cred că mă auzea. Respira greu, dar am simţit că trebuie sa o fac... Într-un final, sirenele se auzeau, dar parcă erau şi ele triste că nu pot face nimic.

Pompieri sunt şi rămân nişte eroi printre noi. Au făcut eforturi supraomeneşti. Dar astăzi nu a fost sa fie... Şi ei au fost depăşiţi. Şoferul de pe camionul repeta obsesiv: Am tras de volan până spre margine, dar au venit în mine. Era schimbat la faţă şi blocat de accident.

Astăzi am îmbătrânit minimum 10 ani şi pentru prima oară m-am simţit neputincios. Am pierdut o luptă la care nu aveam sorti de izbândă. Viata este un drum spre moarte, de la primul strigăt până la ultima răsuflare...", asta a scris Victor Maftei pe contul său de Facebook imediat după tragedie.

Victor se îndrepta în această dimineaţă spre Iaşi, iar accidentul s-a petrecut chiar cu câteva secunde înainte de a ajunge el în acel loc. După dinamica impactului, poliţistul, aflat în timpul liber, spune că şoferul a adormit la volan, fiind trecut cu puţin de ora 5.00.

Victor Maftei a declarat pentru reporterii „Adevărul" că şoferul de pe camion repeta că l-a evitat pe şoferul maşinii, dar a venit glonţ spre el. „Nu a fost niciun pic de frânare acolo", spune Victor.

Poliţistul constănţean a fost primul care a ajuns la maşina în care se afla familia din Drobeta Turnu Severin. Autovehiculul era atât de avariat încât nu aveau cum să scoată victimele din interior. „Erau încarceraţi. Copilul era în spate. De fapt, am văzut scaunul special, copilul era cu capul băgat în faţă. Era în scaun special, dar totul s-a rupt. Părinţii aveau centuri amândoi. Ea, mama respira, săraca! Am stat cu ea, el nu mai mişca. Nici copilul. Mama nu era conştientă. Era clar că e în comă. Ea a murit după ce au preluat-o salvatorii. Tatăl a fost declarat mort pe loc. Nu mai avea puls când am verificat eu. Pentru copil s-a mai făcut resuscitare", mărturiseşte Victor Maftei.

Poliţistul povesteşte că a găsit maşina celor trei la vreo 50 de metri de locul impactului. „Erau bucăţi din maşină peste tot. Am stat acolo până a venit ambulanţa, SMURD-ul şi Poliţia. Le-am trimis şi pozele făcute la faţa locului. Au murit sub ochii mei. A durat 20-25 de minute până au venit salvatorii la faţa locului."

Victor este poliţist în cadrul Poliţiei Transporturi a IPJ Constanţa. Spune că a văzut destule accidente la viaţa lui, inclusiv oameni călcaţi de tren, dar acesta este cel mai grav. L-a impresionat profund. „Am început să plâng din cauza neputinţei de a-i ajuta. A murit o bucată din mine acolo. Nu puteam să fac nimic. O vedeam că respiră şi nu puteam să fac nimic. Era încarcerată. Am rupt uşa din spate ca să scoatem copilul, ca măcar să-l facem să respire. Am rupt uşa, eu cu o femeie. Erau bărbaţi cărora le era frică să se apropie. Copilul era mort, nu avea puls când l-am scos. El m-a terminat cel mai tare".

Mai întâi a ajuns echipajul de la ambulanţă, a preluat copilul şi au început manevrele de resuscitare . Apoi a sosit SMURD-ul şi descarcerarea.

„Şoferul camionului repeta mereu: «Am omorât trei oameni» şi încerca să caute explicaţii, dar nu avea ce explicaţii să găsească", spune Victor Maftei.

Poliţistul a făcut câteva poze pentru colegii de la Poliţia Rutieră deoarece începuse ploaia, iar o parte din urme se puteau distruge. Camionul, spune Victor, rula cu o viteză de aproximativ 80-90 de kilometri la oră, iar maşina avea peste 120 de kilometri la oră. Era drum drept, în afara localităţii, iar carosabilul era umed. Şi camionul s-a răsturnat în urma impactului.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu