Klaus Iohannis: "România are toate atuurile pentru a deveni un hub de inovare regional"

Postat la: 20.05.2019 - 18:46

Președintele Romaniei a transmis un mesaj la un eveniment dedicat inovării și digitalizarii: "România are toate atuurile pentru a deveni un hub de inovare regional. Prin circa 6% din PIB, sectorul digital autohton este un motor important al performanțelor economice și al inovării, recunoscut, ca atare, și în afara granițelor țării." Redam in continuare mesajul integral:

"Produsele digitale românești sunt competitive în Europa și în Statele Unite ale Americii. Companiile IT din România au înregistrat creșteri puternice în ultima decadă. Start-up-urile s-au dublat, iar activitatea în domeniu acumulează creșteri anuale consistente. Toate acestea ne bucură, dar trebuie valorificate la scară națională.

Însă, pentru ca acest lucru să se întâmple, mediul de afaceri trebuie să beneficieze de predictibilitate și încredere. Din păcate, mediul de afaceri românesc a primit din partea Guvernului măsuri hazardate și intempestive, fără consultare și fără o minimă fundamentare, mesaje adverse pentru investitorii străini și lipsă de respect pentru antreprenoriatul românesc.

În aceste condiții, cu atât mai mult meritați felicitări pentru îndârjirea de a crește, prin voi înșivă, nu datorită politicilor guvernului, ci în ciuda acestora, în ciuda constrângerilor financiare ori instituționale, ca un adevărat sector capitalist, care trăiește și se dezvoltă global.

Digitalizarea scăzută a economiei și a administrației publice arată că lucrurile trebuie schimbate rapid. Guvernul nu a făcut nimic în această privință, deși suntem pe ultimul loc în Europa, inclusiv ca decalaj de acces la lumea digitală între mediul urban și cel rural.

Atrag atenția Guvernului, în mod răspicat, să nu sacrifice viitorul nostru economic vânzând oamenilor doar iluzii statistice, care se vor dovedi deșarte în anii următori, așa cum România a simțit deja anularea creșterii economice, în anii de criză.
Sunt pe deplin convins că e-government este o soluție de interacțiune eficientă a cetățenilor cu autoritățile statului, de stimulare a dezvoltării economiei digitale, dar și de reducere a birocrației și a corupției, care împiedică România să se dezvolte sănătos.

Îi cunoaștem pe cei care nu luptă, cu adevărat, cu birocrația și corupția. Aceștia nu își doresc dezvoltare sănătoasă pentru România, ei doar caută să perpetueze o economie de clan, bazată pe favoruri și pervertirea legilor în folos personal.

Însă viitorul României, ca țară democratică și euroatlantică, trebuie să arate altfel, trebuie să inspire încredere și speranță în șansa noastră!", a transmis Klaus Iohannis.

 

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu