Jurnalist.ro: Banca Transilvania își bate joc de IMM Invest

Postat la: 01.07.2020 10:54

Fonfleul guvernului intitulat IMM Invest, constând în acele credite cu dobânzi zero garantate de statul român, este pe zi ce trece tot mai evident. Postarea ministrului Finanțelor, Florin Câțu, de acum două zile, a fost bomboana pe colivă. Acesta susținea pe Facebook că : „Succesul IMM Invest e incontestabil!" Am decis astazi să încep o campanie fără precedent pe seama acestui program inutil și cu iz electoral, pentru a-l trezi la realitate și pe șeful de la Finanțe. Care, în mod evident, a pierdut contactul cu România reală! Primul studiu de caz este Banca Transilvania, instituția care s-a „marketizat" ca fiind aproape de români, dar care, cel puțin cu acest program, își bate joc de ei..

Ca să nu existe discuții și proteste ale celor de la bancă, vă voi expune aici toată corespondența cu banca, inclusiv înregistrări ale conversațiilor cu cei de acolo. Veți vedea lucruri halucinante și care arată în mod evident sictirul cu care ne tratează domnii de la bancă, atunci când e vorba de programul garantat de Guvern.
Vestea bună, praf în ochi pentru creduli

După acele zile în care programul IMM Invest a debutat în forță cu un site nefuncțional, „piratat" de fantomele internetului, a venit și ziua cea mare. După ce am completat aplicația nu tocmai prietenoasă cu datele firmei, primesc mesajul care înseninează ziua oricărei companii afectată de Covid19. S-a întâmplat la 3 zile de la aplicare, exact de 1 Mai „muncitoresc", deci am spus, clar, e semn bun! Aveți aici mailul care m-a făcut să cred ca programul Guvernului Orban nu e fonfleu.

În cererea de aplicare nominalizasem banca Transilvania, cea la care mica mea firmuliță avea contul deschis de la bun început. Opțiunea era firească, dacă tot am pornit la drum, poate vom și ieși împreună din criză.

Trece o zi, trec două și cum nu se întâmpla nimic, îmi iau inima în dinți și sun la „doamna de la bancă", o duduie pe care o știam încă de la deschiderea contului. Femeia îmi injectează și ea o doză de optimism când aude că am fost „Admis" și vine cu primele indicații. Îmi spune că ea s-a mutat între timp la altă sucursală decât cea de la Marriott, unde ne cunoscuserăm, dar mă îndeamnă să îi trimit răspunsul de la IMM Invest, pentru a-l redirecționa. După una caldă, vine și una rece. „O sa mai dureze puțin, întrucât banca încă nu a semnat acordul cu fonduri de Garantare, nu avem încă toate detaliile, dar revenim noi cum se rezolvă", m-a îmbărbătat. Ceva era putred. Toți oficialii statului român, inclusiv boss-ul de la IMM Invest, cu care mă întâlnisem întâmplător pe stradă cu 3 zile înainte spuneau că totul e semnat și parafat...

Articolul integral AICI.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu