Firea actioneaza la secret! Primăria Capitalei va reamenaja Parcul Unirii pe 8,5 milioane lei. Proiectul nu a fost făcut public

Postat la: 14.11.2019 17:52

Primăria Capitalei va reamenaja Parcul Unirii, valoarea lucrărilor fiind estimată la 8,5 milioane lei, potrivit indicatorilor tehnico-economici aprobați joi de Consiliul General al Municipiului București. Proiectul nu oferă foarte multe detalii, ce se va face acolo, deși este una dintre cele mai importante zone din Capitală, doar că se vor îndepărta arborii uscați, se vor planta alții, se vor pune sisteme de irigații, se vor reface aleile.

Tudor Tim Ionescu, consilier ALDE, a declarat că este rușinos faptul că municipalitatea nu a prezentat mai multe detalii privind amenajarea parcului, deși se vor cheltui aproape două milioane de euro.

”Parcul Unirii este un parc cu un mare potențial al agrementului urban, în prezent, acesta reprezentând supradimensionarea unui scuar urban de cartier, un spațiu verde fără funcţiune publică importantă, în afara băncilor stradale, ca parte a mobilierului urban, neexistând piese sau obiective care să atragă publicul în acest sit. Obiectivele generale de intervenție sunt: îmbunătăţirea calității mediului, îmbunătăţirea calității vieţi, arhitectura peisageră, agrement şi recreere”, se arată în referatul de specialitate.




Proiectul propune realizarea următoarelor lucrări:

Curățarea terenului de resturi vegetale improprii;
  • Curățarea și eliminarea arborilor uscaţi din sit;
  • Eliminarea arborilor existenți deasupra planşeului Dâmboviței;
  • Umpluturi cu pământ vegetal în strat de 15cm;
  • Nivelarea terenului;
  • Instalare sistem de irigații automatizat la nivelul întregului parc public;
  • Înlocuirea sistemului actual de iluminat public prin instalarea unui sistem nou de iluminat în care vom avea: stâlpi de iluminat în parc cu înălțimea de 12m fiecare, cu câte 3 proiectoare LED pentru acoperirea zonei de Patio și peluzele centrale de gazon, stâlpi de iluminat pietonal cu înălțimea de 6m, fiecare dotat cu cate un corp de iluminat LED cu proiecție verticală (de sus în jos), spoturi încastrate în zonele verzi pentru iluminat arhitectural – sub masivele de arbori existenți și/sau propuşi;
  • Refacerea axelor pietonale existente prin lățirea acestora și refacerea sistemului de borduri al aleilor;
  • Construcția unui nou ax pietonal cu trasare de la est la vest şi conectarea ascensorului public din parc cu traficul coerent pietonal spre zona de sud-vest a sitului;
  • Crearea unei piațete urbane în zona nordică a scuarului central;
  • Înlocuirea mobilierului urban cu piese noi și diversificate ca formă și design, în completarea arhitecturii peisagistice a parcului;
  • Înlocuirea coșurilor de gunoi cu coşuri noi de tip ECO - fiecare cos de gunoi este dotat cu compartimente diferite pentru selectarea ecologică a deșeurilor;
  • Plantarea unui număr însemnat de arbori și arbuşti cu specii autohtone din cadrul natural al parcului, dar și cu specii de ierburi ornamentale cu creşteri în etaje de înălțime diferite;
  • Curățarea și amenajarea peluzei centrale ca spațiu deschis pentru publicul larg, peluza pe limitele căreia vor fi amplasate piese noi de mobilier urban.
Octavian Berceanu, consilier general USR, a postat pe pagina de Facebook că a discutat cu proiectanții și se vor amenaja două alei noi.

” La punctul 21 pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu General al Municipiului București din 14 noiembrie găsiți propunerea de proiect privind amenajarea parcului, fără prea multe detalii. In urma conversatiei avute cu proiectanții rezultă ca se vor dezvolta 2 artere pietonale.

”Prima arteră colorată în roșu va face legătura, pe diagonala parcului, între accesul cu lift suprateran M1, intersecția B-dul Coposu respectiv trecerile de pietoni din zona Magazinului Unirea și partea sudică unde sunt stațiile de tramvai liniile 32, 7 și B-dul Regina Maria. Aceasta alee de tranzit va fi pavată cu bitum pentru facilitarea accesului cu skate-uri, trotinete și carucioare. A doua arteră, colorată cu portocaliu, va fi dezvoltată prin lărgirea actualei zone de tranzit între Magazinul Unirea și zona covrigariilor Luca, statia M2. Supralărgirea este de aproape 12 metri spre Magazinul Unirea, devenind astfel o piațetă. Aceasta arteră va deservi ca loc de promenada și de amplasare a ecranelor pentru turiștii din Centrul Vechi pe perioada EURO 2020. Suprafața va fi amenajată cu dale de granit groase de peste 4 cm. Zonele desenate cu verde sunt alei care vor fi transformate în spații verzi, conform informațiilor primite. În total, spațiile verzi vor însuma 85% din volumul amenajarilor iar aleile și celelalte amenajari vor cumula 15% din suprafața totală de 3.9 hectare. Sistemul de iluminare convențional va fi schimbat cu unul performat energetic de tip LED. Mobilierul urban va fi și el schimbat în întregime cu noi piese moderne, integrate în noul peisaj. Zona delimitată intre liniile albastre va fi decopertata pe o adâncime de 40 de cm, pentru a hidroizola cu membrană planseul cuvei râului Dâmbovita care străbate parcul subteran. Peste toată suprafața destinată vegetației, aproape 3.3 ha se va aduce pământ de pădure într-un strat de 15 cm. Din totalul de aproximativ 750 de arbori inventariați, vor fi tăiați 23 și vor fi plantați în loc 181 de arbori. În cei 8.5 milioane de lei pe care PMB vrea să-i investească pe acest proiect se regasesc și instalațiile de irigare automată”, a scris Berceanu pe pagina de Facebook.

Potrivit acestuia, amenajarea parcului este necesară, dar printr-un concurs internațional de idei, așa cum se întâmplă în toate capitalele lumii, mai puțin la Tiraspol și Tirana.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu