Familia Vilceanu a liderului PNL Gorj face afaceri de 26 de milioane de euro in minerit

Postat la: 14.10.2019 - 17:25

Afacerile în sectorul minier sunt o tradiţie în familia lui Dan Vîlceanu, firmele la care preşedintele PNL Gorj este acţionar sau cea pe care o deţine mama sa, Elisabeta Vîlceanu, derulând cu unităţile miniere contracte ce însumează 26 de milioane de euro în doar opt ani, 2007 -2015.

SC Trefo S.A., aparţinând Elisabetei Vîlceanu, a derulat în perioada respectivă 54 de contracte în valoare totală de 5,5 milioane de euro. De la înfiinţarea Complexului Energetic Oltenia, 2012, Trefo a câştigat 42 de contracte în valoare de peste 2,3 milioane de euro.

SC Remont S.A., societate la care Dan Vîlceanu deţine 55% din acţiuni, a câştigat, în 2009, în asociere cu Alpha Construct System Mehedinţi, UMR Rovinari şi AB Construct Buzău, un contract la Complexul Energetic Turceni în valoare de cinci milioane de euro. Valoarea contractului a fost majorată prin două acte adiţionale ajungând, în final, la 6,3 milioane de lei. Trebuie reamintit că la acea vreme Alpha Construct System şi UMR Rovinari făceau parte din rândul sponsorilor PDL, ultima dintre acestea donând organizaţiei democrat liberale gorjene 300.000 lei. AB Construct Buzău se regăsea, la acea vreme, în grupul de interese Videanu-Negoiţă. Tot atunci, Dan Vîlceanu devenise proaspăt membru al PDL.

SC Remont S.A., în asociere cu Rominex Mining Engineering, o altă societate la care Dan Vîlceanu deţine 65% din pachetul de acţiuni, au lucrat în asociere în unităţi din minerit, în 17 contracte, care însumează 9,1 milioane de euro. Aceeaşi Remont, în asociere cu Cominco SA, o societate foarte cunoscută la nivelul Ministerului Economiei pe vremea PDL, a contribuit la conservarea şi închiderea minelor de la Fărcăşeşti şi Negomir, valoarea celor două contracte încheiate însumând 194.000 de euro.

Cominco SA a mai lucrat cu firmele familiei Vîlceanu, ca şi asociat, la CE Turceni şi CE Rovinari, pentru ducerea la îndeplinire a două contracte în valoare de 245.000 de euro. SC Rominex Mining Engineering a derulat în minerit, din 2007 până în 2015, 101 contracte în valoare de 4,5 milioane de euro. De la înfiinţarea CEO, acestea au perfectat 33 de afaceri cu entitatea energetică în valoare de peste un milion de euro.

Documente AICI.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu