Dăncilă: Dacă pe 31 decembrie nu avem 100 km de autostradă, șeful CNAIR pleacă

Postat la: 08.12.2018 11:38

Premierul Viorica Dăncilă a declarat că şeful Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) "pleacă acasă" dacă până pe 31 decembrie nu sunt finalizaţi 100 de kilometri de autostradă.

"Anul acesta, noi trebuie să terminăm 100 de kilometri de autostradă. Pe 31 decembrie, şeful CNAIR trebuie să vină şi să-mi spună: 'Avem cei 100 de kilometri de autostradă'. Dacă zice 'nu-i avem', pleacă acasă. Deci avem un act semnat, am promis acest lucru, trebuie să-l facem", a afirmat Dăncilă. Ea a subliniat că lucrările la autostrăzi sunt monitorizate cu foarte mare atenţie, iar termenele trebuie respectate.

"Ştiu că mai avem unele probleme legate de autorizaţiile de mediu, mai avem la Piteşti - Sibiu două tronsoane unde trebuie să vedem studiile geologice. Ne dorim să realizăm acest lucru şi eu sper ca în timpul guvernului pe care îl conduc să începem această autostradă, dar, în acelaşi timp, acordăm o mare atenţie legării coridoarelor europene, dar şi pe partea de Moldova, care pentru noi este o prioritate. Vrem să vedem cum realizăm acest lucru, poate chiar combinând fondurile europene cu parteneriatul public- privat", a mai spus Viorica Dăncilă.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu