COVID-19. Profesorul Alexandru Rafila: Probabil luni sau marți vom trece la scenariul 4

Postat la: 28.03.2020 - 23:02

Profesorul Alexandru Rafila a declarat că cel mai probabil la începutul săptămânii viitoare România va trece în scenariul 4 elaborat de autorități în cazul epidemiei de COVID-19 (pandemie, conform OMS), însemnând că vor fi peste 2000 de persoane confirmate cu noul coronavirus. Astfel, sunt de așteptat noi acte normative din partea autorităților.

„La începutul săptămânii viitoare cu siguranţă se vor adopta acte normative ca să ne adaptăm la această nouă situaţie, pentru că deja aveam 1500 de cazuri, dacă ne gândim că mâine şi poimâine probabil vom avea cel puţin în jur de 200 de cazuri, ne apropiem de 2.000 şi atunci trebuie luate măsuri specifice", a precizat Alexandru Rafila, la postul de televiziune menționat.

Expertul nu exclude varianta carantinării totale a unor zone sau localităţi, aşa cum s-a procedat şi în Italia, „dacă există o creştere locală extrem de puternică a cazurilor". Potrivit profesorului, o astfel de măsură „nu poate să dureze mai mult de două săptămâni". Alexandru Rafila și-a susținut din nou ideea ca medici infectaţi, dar asimptomatici, să îi trateze pe cei infectaţi.

„Lucrul ăsta nu depinde de scenariul patru, ci depinde de nevoia de personal medical. În momentul în care e foarte mult personal medical care a fost afectat de infecţie, decât să nu tratezi pacienţi deloc, atunci preferi să utilizezi personal medical care este asimptomatic, e într-o stare bună de sănătate şi singurul lucru pe care-l are este un test pozitiv", a declarat președintele Societății Române de Microbiologie.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu