Cetățenii români vor putea folosi buletinul electronic cu cip. Ce funcții va avea acesta

Postat la: 15.07.2020 - 09:48

Camera Deputaților a adoptat un proiect de lege referitor la evidența populației și actele de identitate. Proiectul de lege conține și prevederea privind introducerea sistemului de carte de identitate electronică şi semnătura electronică.

Proiectul de lege a fost votat cu 298 voturi pentru şi unul împotrivă, acesta fiind fost gândit în 2017 de Guvernul Mihai Tudose. Conform Camerei Deputaților, textul prevede modificarea mai multor acte normative referitoare la evidenţa persoanelor şi actele de identitate ale cetăţenilor români, în sensul asigurării condiţiilor necesare pentru ca titularul unui document electronic să se autentifice on-line, pentru a beneficia de diverse servicii electronice - bancare, fiscale, sociale, financiare, educaţie etc.

În cadrul acestui proiect mai este prevăzută și instituirea unei excepţii de la regula eliberării actului de identitate începând cu vârsta de 14 ani. Astfel, opţional, numai la solicitarea părinţilor/reprezentanţilor legali se poate elibera o carte de identitate simplă sau o carte electronică de identitate, indiferent de vârsta copilului.

Punerea în circulaţie a unui nou document de identificare se numără printre prevederile proiectului de lege. Acest document ar trebui să asigure cetăţenilor garanţii suplimentare de securitate, iar instituţiilor de drept public sau privat certitudinea că persoana care prezintă actul de identitate este titularul datelor de identificare înscrise pe respectivul document.

Printre prevederile proiectului se mai numără și modificarea conceptului anterior privind conţinutul de date al cărţii electronice de identitate, prin eliminarea din cip a informaţiilor referitoare la calitatea de asigurat în sistemul public al asigurărilor sociale de sănătate, astfel încât în viitorul document electronic de identitate să fie înscrise numai datele de identificare ale titularului, certificatul emis de MAI, înscris într-un singur cip, va asigura „funcţionalitatea" de card de sănătate.

O altă prevedere aduce noutatea de a opta pentru eliberarea unei cărţi electronice de identitate sau a unei cărţi de identitate simple, care nu va conţine niciun CIP, precum şi stabilirea unor termene de valabilitate a actelor de identitate, în funcţie de vârsta titularului, în scopul surprinderii modificărilor fizionomiei titularului.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu