Cehia şi Slovacia declară iar starea de urgenţă. Numărul cazurilor de coronavirus este în creştere

Postat la: 29.09.2020 09:03

Slovacia a anunţat faptul că vrea să impună starea de urgenţă din cauza creşterii cazurilor de COVID 19. Premierul a precizat că trebuie impuse "metode radicale".

Preşedintele Slovaciei, Zuzana Caputova, a precizat că "Secundele noastre de azi înseamnă ani de viaţă pentru alţii. Trebuie să fim responsabili şi solidari". „Situaţia este extrem de gravă şi consider că trebuie să adoptăm măsuri foarte radicale şi foarte îndrăzneţe", a declarat şeful guvernului slovac, Igor Matovic, la finalul unei reuniuni a celulei de criză.

Guvernul slovac ar trebui să implementeze măsurile de miercuri. Slovacia a mai impus o dată starea de urgenţă, la începutul pandemiei. Prim-ministrul ceh, Andrej Babis, va avea o reuniune a guvernului , intenţionând să declare starea de urgenţă.

Slovacia are 5.4 milioane de locuitori şi 9.343 de cazuri COVID cu 44 de victime. Cehia, la o populaţie dublă, de 10 milioane de locuitori, are 65.000 de cazuri de COVID, de 6 ori mai mult la mia de locuitori decât Slovacia. Slovacia va interzice orice eveniment ce presupune adunarea grupurilor mari de persoane. Restaurantele, barurile şi cafenelele se vor închide după ora 22.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu