Catedrala Notre-Dame adăpostea coroana de spini purtată de Hristos la răstignire

Postat la: 16.04.2019 16:36

Destinul frământat, dar grandios al Catedralei Notre-Dame, considerată izbânda supremă a arhitecturii medievale, dar și un simbol uriaș al catolicismului, a început în anul 1163.

Atunci, la inițiativa episcopului Maurice de Sully și în prezența Papei Alexandru al III-lea, a fost pusă piatra de temelie a viitoarei catedrale. Ridicarea ei a durat, însă, peste 180 de ani, până în 1345. Ea a cunoscut numeroase modificări, adăugiri și restaurări în timp, suferind și mari distrugeri - dar a rezistat pînă ieri, inclusiv celor două războaie mondiale.

Coroana de spini fusese adusă în 1239, de Regele Ludovic al IX-lea

Fără a putea face o comparație cu drama Turnurilor Gemene din New York, din 11 septembrie 2001, catedrala era străjuită, totuși, tot de două „turnuri gemene", cel de sud, finalizat în anul 1250 și cel de nord, terminat la 1240, înalte fiecare de 69 de metri. Turnul sudic adăpostea cel mai mare dintre cele 11 clopote ale catedralei, pe cel botezat Emmanuel, cu o greutate de peste 13 tone. Interiorul bisericii este și el impresionant, 130 metri lungime, 45 metri lățime și 35 metri înălțime, putând încăpea până la 10.000 de personae în același timp.

Destinul catedralei a fost influențat foarte mult de Regele Ludovic al IX-lea al Franței, supranumit „cel Sfânt", fiind, de altfel, singurul rege francez canonizat.

În 1239, acesta răscumpără de la negustorii venețieni ceea ce aceștiia cumpăraseră de la Regele Balduin al Constantinopolelui: 22 de relicve sfinte, printre care se aflau un fragment din Crucea Sfântă, cea pe care fusese răstignit Isus Hristos, un piron ce fusese folosit la răstignire și, cel mai important, însăși coroana de spini pe care soldații romani o puseseră pe fruntea Mântuitorului înaintea drumului pe Golgotă, locul crucificării. În 10 august 1239, regale francez, urmat de un cortegiu impresionant, a primit cele 22 de relicve sfinte în localitatea Villeneuve. În 19 august 1239, procesiunea a sosit la Paris. Regele Ludovic al IX-lea şi-a dezbrăcat toate însemnele şi veşmintele regale, a îmbrăcat o tunică simplă şi, cu picioarele goale, ajutat de fratele său, a purtat Sfânta Coroană de Spini până la Catedrala Notre Dame din Paris. Toate acestea se găseau și ieri în sacristia (locul special unde se păstrează relicvele sfinte) catedralei. Se pare că ele au fost salvate din calea focului. Tot Ludovic al IX-lea a dăruit catedralei Roza Sudului, extraordinarul vitraliu cu un diametru de aproape 13 metri, având scene dedicate Noului Testament, care, împreună cu celelalte două vitralii ce rezistaseră timpului, erau unele dintre marile opere de artă ale creștinătății.
Catedrala a fost transformată în depozit de furaje și alimente în timpul Revoluției Franceze

În perioada renascentiștilor, apoi în cea a iluminiștilor, catedrala începuse a fi considerată ba un simbol al unei arte „sălbatice", „barbare", de primii, ba un exponent al unei regalități și al unei credințe ce aparțineau trecutului și trebuiau să dispară în sensul sacralității sale, de ultimii. Umilința supremă s-a petrecut în timpul Revoluției Franceze (1789 - 1793), când Catedrala a fost transformată de revoluționarii republicani, atei și raționaliști într-un așa-zis „Templu al Rațiunii" unde se citeau operele iluminiștilor. Tot ei au decapitat statuile ce îi reprezentau pe regii biblici din Vechiul Testament, crezînd că sunt ale regilor Franței, apoi au transformat catedrala într-un deposit pentru furaje și alimente.

Catedrala și-a recăpătat gloria și semnificația în perioada lui Napoleon I care a ales să fie încoronat Împărat al Franței chiar în Catredală, la 2 decembrie 1804. În plus, ea a cunoscut o largă celebritate și datorită faimosului roman al lui Victor Hugo, „Cocoșatul de la Notre-Dame", apărut în 1831. Așa se face că în 1844 Regele Louis-Philippe I a decis restaurarea Catedralei, dar și construirea unei sacristii, acel loc special de păstrare a relicvelor sfinte.

Este perioada în care e înălțată turla în formă de săgeată, situată pe la mijlocul „corpului" Catedralei, a cărei mistuire în incendiul de luni a făcut înconjurul globului. Turla, ce tocmai era acum într-un process de restaurare, avea 93 de metri înălțime și fusese construită din 500 de tone de lemn și 250 tone de plumb, fiind opera arhitectului Viollet-le-Duc. În Catedrală erau, de asemenea, două orgi. Prima, Orga Mare, este considerată cea mai mare din lume, având 5 claviaturi și 7.374 tuburi. Spre comparație, orga din Biserica Neagră din Brașov, considerată cea mai mare din Europa de Est, are doar 3993 de tuburi.

Dincolo de operele de artă, sculpturi, de picturi, de neîntrecutele vitralii și chiar de înspâimântătorii gargui ce dominau acoperișul, fiind de fapt, decorațiuni sculptural pentru jgheaburile prin care se scurgea apa, Catedrala Notre-Dame era unul dintre marile simboluri ale sufletului creștin francez și European. Ba era, chiar la propriu, „Borna 0", locul de unde sunt calculate distanțele tuturor drumurilor ce străbat Franța. Dar, cum incendiul nu a mistuit-o în totalitate, iar mare parte din structură, inclusiv „turnurile-gemene", dar și operele de artă și relicvele au fost salvate, vom asista, probabil, la o altă renaștere a „Notre-Dame". Deocamdată, însă, Catedrala are „trupul" rănit. Rămâne să aflăm dacă „sufletul" i-a rămas intact...

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu