Băsescu: Eu m-aș duce la zece dezbateri cu doamna Dăncilă. Despre Iohannis: 37% nu e cel mai confortabil scor pe care să-l obții

Postat la: 11.11.2019 14:51

"Eu m-aș duce la zece dezbateri cu doamna Dăncilă", a declarat, luni, fostul președinte Traian Băsescu, în condițiile în care PSD a anunțat deja că ar vrea o confruntare între fostul premier și Klaus Iohannis.

"O consider un partener de dialog absolut convenabil pentru turul doi. Nu văd de ce n-ar avea întâlniri cu doamna Dăncilă", a spus Băsescu, adăugând că, din experiență, știe că reflexul staffului este de prezervare a cotei electorale, "dar este păcat".

"Și dacă se întâlnește cu doamna Dăncilă, și dacă nu se întâlnește, tot câștigă. De ce să nu dai publicului această confruntare de idei", a continuat fostul președinte.

"Eu cred că va ajunge la un 30%, chiar 35%, doamna Dăncilă. Va crește, însă nu suficient ca să-i pună probleme domnului Iohannis, care e bine lansat pe culoarul alegerilor, chiar dacă 37% nu e cel mai confortabil scor pe care să-l obții", a continuat liderul PMP.

În acest sens, Băsescu a amintit de alegerile la Primăria Capitalei din 2000, când a avut 17% în primul tur, iar Sorin Oprescu peste 40 de procente, în acesta din urmă a pierdut clar în turul doi. "Avantajul lui Iohannis este că o are pe doamna Dăncilă contracandidat, deci este imposibilă o astfel de răsturnare", a mai spus Traian Băsescu.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu