Astia ne omoara cu zile! Mancam 5 grame de plastic in fiecare zi si consumăm echivalentul unui card în fiecare săptămână

Postat la: 14.06.2019 07:17

La nivel global, consumăm în medie cinci grame de plastic în fiecare săptămână, adică echivalentul unui card, potrivit unui studiu. Această contaminare provine din „microplastice" - particule mai mici de cinci milimetri - pe care le regăsim în apa îmbuteliată, bere, sare, fructe de mare și chiar aer.

În întreaga lume, oamenii ingerează în medie aproximativ 2.000 de particule microplastice săptămânal, potrivit studiului realizat de oamenii de știință de la Universitatea din Newcastle, Australia.

Aceste mici particule pot proveni din diverse surse, de la fibre din țesăturile artificiale, granule din unele tipuri de pastă de dinți, până la bucăți mai mari care se transformă în unele mai mici pe parcurs ce se degradează. Își fac drum în râuri, mări și oceane, sunt mâncate de pești și de alte vietăți marine și astfel ajung în lanțul trofic. Microplasticul a fost găsit, potrivit co-autoarei studiului Kala Senathirajah, în multe produse consumate zi de zi, cum ar fi apă, bere, fructe de mare și sare. „Este limpede că problema microplasticului este una globală. Chiar dacă țările își curăță curtea, nu înseamnă că vor fi în siguranță, pentru că aceste bucăți mici de plastic pot pătrunde prin alte surse", a declarat Senathirajah, potrivit CNN.

Cea mai mare sursă de microplastice este apa de băut, potrivit studiului comandat de World Wildlife Fund (WWF). O persoană consumă, în medie, 1.769 de particule de plastic în fiecare săptămână numai din apă, chiar dacă este îmbuteliată sau de la robinet. Totuși, cifrele se modifică și în funcție de zonă. Un studiu din 2018 a arătat că în apa de la robinet din Statele Unite și India este de două ori mai mult plastic decât în cea din Europa și Indonezia.

Un studiu separat în această lună a constatat că americanii mănâncă, beau și respiră între 74.000 și 121.000 de particule microplastice în fiecare an. La asta se adaugă 90.000 de micro-particule dacă bea doar apa îmbuteliată (şi 4.000 dacă consumă apă de la robinet).

Fructele de mare reprezintă a doua cea mai importantă sursă de microplastice. O persoană consumă, în medie, 182 de microparticule - 0,5 grame - pe săptămână. Raportul arată că problema este că „acestea sunt consumate întregi, cu tot cu sistemul lor digestiv, după o viață în mările poluate cu plastic".

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu