ANM: Vremea va fi instabilă în acest sfârşit de săptămână. Temperaturi maxime de 31 grade Celsius

Postat la: 14.07.2018 10:07

Meteorologii anunţă că, în acest sfârşit de săptămână, vremea se menţine instabilă în marea parte a ţării, fiind înregistrate descărcări electrice, iar în unele zone, grindină. În Capitală, vremea va fi caldă, cu temperaturi maxime de 31 de grade, iar seara se aşteaptă ploi de scurtă durată.

"În partea de nord, sud şi de est a ţării, vom avea instabilitate atmosferică care se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului. De asemenea, în unele locuri, aceste averse vor avea caracter torenţial şi nu este exclus să cadă grindină. Temperaturile vor fi cuprinse între 23 şi 32 de grade Celsius. Cele mai ridicate valori se vor înregistra în partea de sud a ţării, posibil şi în vest. Nopţile vor fi plăcute cu temperaturi minime cuprinse între 12 şi 22 de grade", a declarat Andrei Meda, meteorolog de serviciu în cadrul ANM.

Pe litoral, temperaturile maxime vor ajunge la 30 de grade. În general, va fi soare, însă pe spaţii restrânse sunt aşteptate averse şi descărcări electrice. "La mare vor fi mai multe ore cu soare, pe spaţii restrânse posibil să fie şi acolo averse cu descărcări electrice, cel mai probabil în a doua parte a ambelor zile. Seara vor fi averse cu descărcări electrice, pe termen scurt şi spaţii mici. Sâmbătă, temperaturile vor fi cuprinse între 28 şi 30 de grade, duminică între 26 şi 28 de grade. Apa mării va fi între 24 şi 26 de grade Celsius", informează reprezentantul ANM.

La munte, vremea va fi instabilă, iar temperaturile vor fi cuprinse între 11 şi 25 de grade Celsius. "La munte ne aşteaptă intervale cu soare, dar la orele amiezii şi seara nu este exclus să fie din nou episoade cu instabilitate atmosferică, adică ploi de scurtă durată, descărcări electrice, intensificări de vânt. În special, în Carpaţii Orientali, vor fi astfel de manifestări. Temperatura va fi între 11 şi 25 de grade", informează meteorologul.

În Capitală, în acest sfârşit de săptămână, va fi o vreme călduroasă, cu temperaturi maxime de 30-31 grade Celsius. "Sâmbătă, în Bucureşti va fi vreme călduroasă, 30-31 grade. Este posibil să se atingă pragul de 80 de unităţi a disconfortului termic. Va fi un cer variabil, iar după orele prânzului creşte probabilitatea pentru înnorări, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Duminică, tot vreme călduroasă va fi, 30-31 grade. Seara va creşte probabilitatea să apară ploile de scurtă durată şi instabilitate atmosferică, însă nu în toată Capitala", a mai declarat Andrei Meda, meteorolog de serviciu în cadrul ANM

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu