Ion Țiriac a adus un sfert de milion de euro la FRT!

Postat la: 31.10.2019 08:29

Președintele Ion Țiriac a adus un sfert de milion de euro la FRT! Afaceristul a decis să finanțeze forul pentru ca activitatea acestuia să nu fie perturbată. Gestul său vine într-un moment în care mandatul lui a fost contestat în instanță.

Federația Română de Tenis trece de câțiva ani prin mari probleme la nivel organizatoric. În acest an, Ion Țiriac a fost ales președinte, dar votul nu i-a căzut deloc bine lui Marius Vecerdea, un etern contestatar al foștilor sportivi de top ai României care s-au perindat în fruntea FRT. Acum, Vecerdea a atacat legalitatea mandatului lui Ion Țiriac.

Afaceristul a vorbit despre acest lucru zilele trecute: „Dacă aș ști ce s-a i întamplat, aș spune. Nu am înțeles nici 1 % din termenele juridice, se pare că e un cetățean american și de 4 ani dă în judecată Federația de Tenis din orice motiv, eu am treabă. S-a ales democratic, că eram în sală când s-a ales.

Din păcate, nu s-a ales dumnealui, nu înțeleg și să fiu sincer, dumneavoastră credeți că mă interesează pe mine unul care vine din Congo sau din altă parte și ne dă în judecată, nu mă interesează", a afirmat Țiriac.

În acest context tensionat, Ion Țiriac a făcut un gest de suflet și a decis să finanțeze FRT, din banii săi, cu 250.000 de euro. Suma este vitală pentru ca activitatea instituției să funcționeze cât mai normal posibil. Acești bani vor merge pentru plata salariilor angajaților, deplasările juniorilor, echipamentele sportive necesare, precum și pentru întreținerea bunurilor FRT.

sursa: prosport.ro

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu