Cinci tenismeni din Romania sunt inscrisi pe tablourile de dublu la Australian Open

Postat la: 19.01.2020 - 11:34

Pe langa cele 4 romance aflate pe tabloul principal de simplu la Australian Open, primul turneu de Mare Slem al anului, avem o prezenta bogata romaneasca si pe tablourile de dublu, acolo unde Simona Halep nu a ales sa se inscrie in vreo proba, desi anuntase initial ca va incepe pregatirea pentru JO 2020 la dublu mixt, alaturi de Horia Tecau.

Cinci romani se afla pe tablourile de dublu de la Melbourne, iar la masculin il regasim pe Tecau, alaturi de olandezul Jean-Julien Rojer. Cei doi sunt favoriti 8 si vor juca in primul tur impotriva cuplului Dominic Inglot/Aisam-Ul-Haq Qureshi (Marea Britanie/Pakistan).

La fete, Irina Begu va face pereche alaturi de cehoaica Kristyna Pliskova si vor juca in runda inaugurala cu americancele Desirae Krawczyk si Jessica Pegula. Mai departe, Irina Bara isi va incrucisa racheta alaturi de Ekaterina Alexandrova din Rusia. Cele doua vor intalni in primul tur cuplul Kaitlyn Christian/Alexa Guarachi (SUA/Chile).

Mai departe, Monica Niculescu, intrata si pe tabloul de simplu dupa calificari, pentru a 13-a oara consecutiv la AO, a ales-o ca partenera pe japoneza Misaki Doi. Ele le vor infrunta in runda inaugurala pe Anna Kalinskaya/Yulia Putintseva (Rusia/Kazahstan).

In fine, Raluca Olaru si slovena Dalila Jakupovici au avut mare ghinion la tragerea la sorti si vor da peste finalistele de anul trecut, unguroaica Timea Babos si frantuzoaica Kristina Mladenovici, cotate cap de serie numarul 2.

Australian Open a ajuns la editia 108 in acest an 2020 si va avea loc intre 20 ianuarie - 2 februarie.

Mai trebuie spus despre Horia Tecau, despre care am si vorbit mai sus, faptul ca el implineste chiar azi frumoasa varsta de 35 de ani.

Toate informatiile despre tenismenii romani de la Australian Open vor fi relatate in extenso pe Ziare.com incepand de luni.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu