Ziua mondiala pentru diversitate culturala, pentru dialog si dezvoltare este marcata astazi

Postat la: 20.05.2017 22:39

Ziua mondială pentru diversitate culturală, pentru dialog și dezvoltare este marcată, anual, pe 21 mai.
 
În cadrul celei de-a 31-a sesiuni a conferinței generale a Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO), desfășurată la Paris, a fost adoptată Declarația universală privind diversitatea culturală. Apoi, în decembrie 2002, Adunarea Generală a ONU a decis, prin Rezoluția 57/249, proclamarea zilei de 21 mai drept Ziua mondială pentru diversitate culturală, pentru dialog și dezvoltare.
 
Această zi este marcată prin reuniuni, mese rotunde și seminarii la care participă specialiști din domeniul științelor politice, istoriei religiilor, filosofiei, precum și istorici, antropologi.
 
Ziua mondială pentru diversitate culturală, pentru dialog și dezvoltare oferă prilejul de a aprofunda înțelegerea valorilor diversității culturale și de a promova obiectivele Convenției UNESCO privind protecția și promovarea diversității expresiilor culturale.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu