Votul final al Parlamentului pe proiectul bugetului de stat si pe cel al asigurarilor sociale pe 2018 va fi dat pe 21 decembrie

Postat la: 07.12.2017 18:09

Proiectul legii bugetului de stat pe 2018 și cel al asigurărilor sociale urmează să fie adoptate de Parlament în 21 decembrie, conform calendarului stabilit, joi, de Birourile permanente reunite ale celor două Camere citat de Agerpres.ro. 
 
Astfel, parlamentarii vor putea să depună amendamente la proiectele de buget și de asigurări sociale de joi până luni, 11 decembrie, la ora 9,00, iar marți vor avea loc ședințele comisiilor comune de specialitate pentru avizarea proiectelor.
 
Începând de miercuri, 13 decembrie, și până sâmbătă, 16 decembrie, la ora 12,00, proiectele vor fi dezbătute de comisiile comune de buget-finanțe pentru elaborarea rapoartelor de fond.
 
Luni, 18 decembrie, va începe dezbaterea proiectelor de buget și al asigurărilor sociale în plenul reunit al Parlamentului, urmând ca votul final să fie în data de 21 decembrie.

Sursa: Agerpres.ro. 

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu