VIDEO Dani Mocanu, un nou DOSAR PENAL - Videoclipul care a scandalizat Romania și ce acuzații i se aduc

Postat la: 22.11.2020 18:07

Cântărețul de manele Dani Mocanu a ajuns din nou pe mâinile polițiștilor. El va fi ridicat de oamenii legii pentru audieri după ce ar fi folosit, într-un videoclip apărut recent pe piață, un leu care avea mai multe răni.

„În urma informațiilor apărute în spațiul public, referitor la realizarea unui videoclip cu un animal exotic, vă aducem la cunoștință următoarele: Polițiștii s-au sesizat din oficiu și efectuează verificări privind rele tratamente şi cruzimi împotriva animalelor, respectiv cu privire la condiţiile de deținere a animalului ce apare în materialul filmat. În cauză a fost întocmit dosar penal, conform Legii 205 din 2004, privind protecţia animalelor, în care se desfăşoară cercetări sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești”, transmite IPJ Argeș.

Verificările au ca scop stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-au petrecut faptele, respectiv identificarea și audierea tuturor persoanelor implicate, precum și verificarea asigurării condițiilor de asistență medicală, îngrijire și adăpost pentru animalul din filmare.

Videoclipul a scandalizat România, iar mai multe persoane, printre care și politicieni, au făcut sesizări la Poliţie şi la Garda Naţională de Mediu.

"Dacă nu te-a oprit nimeni până acum, te opresc eu. Am văzut clip-ul "STOP ROMÂNIA" (Dani Mocanu) unde apare un leu cu răni multiple. Toleranţa mea e considerabilă, dar ea se opreşte la cruzimea împotriva animalelor”, a spus, zilele trecute, Tudor Tim Ionescu.

Citește și: Ne așteaptă o iarnă de COȘMAR: agricultura românească s-a PRĂBUȘIT și producția este la nivel de avarie

Videoclipul cu leul rănit, "Stop România", are peste patru milioane de vizualizări şi se află pe primul loc în Trending pe YouTube. Dani Mocanu  mai are un dosar penal pentru proxenetism şi trafic de persoane, iar recent, alături de Adi Minune, s-a fotografiat cu polițiștii și jandarmii care au întrerupt o petrecere ilegală în Capitală..

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu