VIDEO Barbatul care a atacat reședința lui Gigi Becali, in timpul nunții, a fost transportat la Spital: Ce i-au pregatit polițiștii

Postat la: 12.10.2019 17:07

Un bărbat în vârstă de 26 de ani ar fi lovit poarta casei lui Gigi Becali, unde erau primiți invitații pentru nunta fiicei lui, și ar fi amenințat trecătorii, ulterior acesta fiind dus de polițiști la spital pentru a primi îngrijiri medicale, potrivit Mediafax.

Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a fost sesizat prin apel 112 cu privire la faptul că în orașul Voluntari un bărbat se comportă agresiv și amenință trecătorii.

„La fața locului sau deplasat Polițiștii orașului Voluntari, care au procedat la identificarea celui în cauza. De asemenea, a fost solicitată ambulanța, care a acordat primele îngrijiri, iar ulterior s-a deplasat cu bărbatul în cauză, în vârstă de 26 de ani, la o unitate spitalicească pentru investigații medicale fiind însoțită de politie”, informează Poliția Ilfov.

Marcel Ciolacu dă cărțile pe față: Sfârșitul PSD a fost adus de decizia lui Liviu Dragnea din 2017

Potrivit unor surse din poliție, bărbatul s-a prezentat în fața casei lui Gigi Becali, acolo unde erau primiți invitații la nunta fiicei lui, ar fi lovit cu picioarele poarta imobilului, ar fi amenințat trecătorii și împiedicat mașinile să circule. Acesta a fos dus la spital deoarece s-a tăiat la mână.

Până în prezent, nu au fost dispuse măsuri împotriva bărbatului, însă cel mai probabil va fi deschis dosar penal pentru distrugere, lovire și tulburarea ordinii și liniștii publice, arată aceleași surse.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu