Victor Ponta pune cruce revenirii in PSD: 'Nu sunt psd-ist si nu ne intoarcem la ei, chiar daca pleaca Dragnea'

Postat la: 17.05.2019 14:08

Preşedintele Partidului Pro România, Victor Ponta, a declarat vineri, la Timişoara, că liderii formaţiunii nu vor reveni în PSD nici dacă preşedintele social-democraţilor, Liviu Dragnea, va părăsi şefia partidului şi că mizează pe un scor cu două cifre în alegerile europarlamentare. 


"Nu sunt psd-ist şi nu ne întoarcem la ei. Nu am plecat de la PSD ca să ne întoarcem acolo, chiar dacă pleacă Dragnea", a afirmat Victor Ponta, într-o conferinţă de presă, conform agerpres,ro.

Liviu Dragnea, acuzat de fake-news: 'E cel mai mare mincinos. Nici măcar Ceauşescu nu a ajuns la concluziile acestuia'


Liderul Pro România şi-a exprimat încrederea că la alegerile europarlamentare din 26 mai partidul său va reuşi un scor de peste 10%, ceea ce va fi "extraordinar", ţinând cont de faptul că în urmă cu doar câteva luni formaţiunea sa nu avea nicio structură de organizare teritorială. 

Victor Ponta a mai opinat că Pro România va primi voturi mai ales de la două categorii de electori, respectiv, de la cei care votau cu ALDE şi PSD, precum şi de la cei care au apreciat activitatea sa de premier. 

Ponta a reiterat faptul că deşi deschide lista Pro România la europarlamentare, va rămâne în Parlamentul de la Bucureşti. 

La rândul său, comisarul european Corina Creţu i-a îndemnat pe bănăţeni să iasă la vot în număr mai mare decât au făcut-o până acum. Pe de altă parte, ea şi şi-a exprimat îngrijorarea faţă de "limbajul antieuropean folosit în ultima perioadă, care poate duce la o situaţie care ne aruncă cu 30 de ani înapoi".

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu